Sportul dâmbovițean este plin de povești fabuloase. În județul nostru sunt mulți performeri care au obținut rezultate importante, în ciuda faptului că au fost nevoiți să își desfășoare activitatea în condiții vitrege, fără susținere. Familia Marin, condusă de seniorul Marius, a obținut de-a lungul timpului rezultate uriașe, oferind campioni naționali, europeni și mondiali la Wushu Kung-Fu, Kickboxing, K1 sau MMA. În ciuda performanțelor atinse, aceștia nu se bucură de sprijin din partea oamenilor din județ cu potență financiară, ba mai mult, au întâmpinat foarte multe piedici în ultima perioadă.
„Artele marțiale ne învață să mergem mai departe”
Marius Mihai Marin a vorbit despre pasiunea pe care o are, oferind un exemplu impresionant, prin care a demonstrat cât de important este acest sport pentru el. „Povestea începe de când eram mic, mi-au plăcut foarte mult artele marțiale, în principiu Kung fu. Dacă vă aduceți aminte, filmele care se vizionau în România în acele vremuri erau indiene și chinezești. Văzând aceste filme chinezești, m-a atras Kung fu. Îmi doream foarte mult să știu ceea ce cunoșteau acei luptători, iar acum am ajuns să cunosc ceea ce știu ei. Aș vrea să-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că mi-a dat puterea să merg mai departe. Acum trei luni, mama mea a decedat. Aveam Campionatul Național de Wushu Kung fu, în același timp trebuia să rămân să mă ocup de memoria ei, dar nu puteam să las nici sportivii, pentru că am investit timp și finanțe, chiar dacă mulți m-au întrebat dacă pot face față în acele condiții. Artele marțiale ne învață să mergem mai departe, să luptăm pentru ceea ce ne dorim, nu ne lasă să renunțăm, te învață să fii mai puternic”, a transmis seniorul familiei Marin, invitat la ultima ediție a emisiunii Sport Show, pe Columna TV.
„Noi am muncit să ne construim sala”
Pentru că a produs mulți sportivi de valoare, Marius Mihai Marin își mai dorește o sală, în care să-și poată desfășura activitatea, dar a întâmpinat foarte multe probleme din această cauză. „Eu am avut diferite săli în acest oraș, mulți oameni au încercat să mi le închidă, pentru că nu le convenea când vedeau că am elevi, că fac performanță. Închiriam o sală undeva și îmi spuneau să mai pun la chirie, iar eu aveam doi sau trei elevi în sală, mă chinuiam să plătesc. Îi mulțumesc lui Cătălin Manea, a fost elevul meu, care m-a ajutat să facem o sală! S-a împrumutat în bancă și eu am plătit acele rate, ne-am construit sala cu materialele respective. Acum mai caut o sală în Târgoviște, undeva în centrul orașului, dar nu vrea nimeni să-mi dea, nu știu de ce. Ne ocupăm de sportivi, îi aducem la un nivel foarte bun. La Pucioasa la fel, suntem dați afară din săli, ne antrenăm în parc. Noi am muncit să ne construim sala, nu ne-a ajutat nimeni”.
* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița
