Trei persoane au fost indicate joi seară, la Sport Show, pe Columna TV, că au operat duble legitimări la AJF Dâmbovița: Tudor Emil, Cristian Catană și Gigi Ionescu (foto). Pe Tudor, președintele asociației, l-a acuzat cu probe Costinel Neagu, fostul secretar al Comisiei de Apel. Pe Catană, fostul secretar al AJF, l-a indicat Constantin Priboi, conducătorul echipei Săgeata Gura Ocniței. Iar pe Gigi Ionescu, secretarul Comisiei de Competiții și Disciplină, l-a atacat Daniel Micu, delegatul formației CS Răcari. A mai intervenit telefonic un domn, ce s-a recomandat a fi de la Sportul Mogoșani, care a confirmat că Ionescu și Catană s-au ocupat cu dublele legitimări.
„Nea Gigi mi-a solicitat bani pentru a trata jucătorii bolnavi de <<hepatită>>”
Cea mai gravă dintre acuzații a venit din partea lui Daniel Micu. „Pe lângă faptul că Gigi Ionescu se ocupă de duble legitimări, mi-a solicitat bani pentru a trata jucătorii bolnavi de <<hepatită>>, adică aflați în stare de suspendare. I-am dat bani de en ori și am putut să-i folosesc. O rezolva nea Gigi, pentru 100 de ron jucătorul, întrucât el ține evidența cartonașelor”. După emisiune, au curs mesajele celor care îl incriminează de aceleași practici pe Gigi Ionescu.
„Vorbe se pot spune multe, Micu a acuzat pe toată lumea”
Acuzațiile lui Micu nu sunt luate în serios de Gigi Ionescu, cel care monitorizează din partea AJF Dâmbovița situația cartonașelor. „Vorbe se pot spune multe. Micu a acuzat pe toată lumea, toți sunt corupți, toți sunt mafioți. El este un monument de cinste și corectitudine. A-l lua în considerație, înseamnă a mă apleca la mintea lui și nu e cazul”, a reacționat secretarul CCD, încercând să-l trimită în derizoriu pe oficialul de la Răcari.