Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița seamănă cu un teren minat, de unde explodează bombe la tot pasul. Ultima ședință a Comitetului Executiv a fost marcată de un episod dur, în care Florin Tuiu (vicepreședintele AJF Dâmbovița) și Ionel Pitaru (reprezentantul cluburilor de juniori) au solicitat înlocuirea lui Vasile Stroe din funcția de președinte al Comisiei de Competiții și Disciplină. Pe masa C.Ex. a apărut și o chitanță de observare, cu care Stroe s-ar fi prezentat în acest campionat la un meci de Liga a 5-a, Luceafărul Dărmănești – Voința Bezdead, fără a fi delegat de AJF, după cum se poate verifica pe site-ul oficial. Tuiu a transmis după ședință, în cadrul unui interviu, că susține schimbarea lui Vasile Stroe de la Disciplină, dar și că nu-i agreează pe George Bratu și Ioan Negoescu la conducerea altor comisii, de Apel, respectiv de Arbitri.
Se confirmă! Stroe a prezentat chitanță și a încasat barem de observare la Dărmănești
„Este o practică mai veche, ca unii să se prezinte la meciuri cu chitanțe emise de AJF sau trase la xerox, fără a fi delegați ca observatori. Știe și președintele Tudor Emil, dar nu intervine, că-s oamenii lui de încredere. Cei de la echipe nu se prind mereu de șmecherie, însă oricum nu reacționează, pentru că se lovesc de observatorii fantomă la comisii, unde ocupă funcții importante. Mai grav este că aceste chitanțe, care nu prezintă un caracter oficial, adică sunt false, ajung în contabilitatea primăriilor și sunt decontate din bani publici”, a explicat mecanismul un cunoscător. Dorin Nistor, secretarul AJF Dâmbovița, a confirmat episodul produs în ultima ședință a Comitetului Executiv, sesizare întărită și de Constantin Sârbu, oficial al echipei din Dărmănești. „Domnul Stroe a fost la meciul cu Bezdead ca observator, ne-a prezentat o chitanță cu ștampila AJF Dâmbovița și i-am plătit baremul de 98 lei. Chitanța a ajuns la Primărie, care susține cheltuielile de organizare, și era la fel ca toate celelalte. Noi nu am solicitat observator, am crezut că a fost delegat pentru că eram pe locul 1. Suntem o echipă serioasă, plătim baremul, fără să dăm un leu un plus”.
Stroe îi amenință public pe Tuiu și Pitaru
Vasile Stroe a ripostat războinic după ultima ședință a CCD, amenințându-i în fața microfonului pe cei care îl vor debarcat. „Le declar lui Tuiu și Pitaru să aibă grijă, va fi război total cu mine! Am argumente care îi detronează din toate. Lui domnul Pitaru decât atât îi spun, să mai citească cât am citit și eu. E diferență între noi, nu cobor la mentalitatea dânsului. În afară de județ, nu-l știe nimeni în România. Sunt mândru de colegii mei de la Disciplină, pentru că nu mai există contestații. Iar când eu am lipsit din cauze medicale, deciziile lor au fost la fel ca și cu prezența mea”.