Victorie uriașă pentru Chindia! Fără emoții, fotbalul n-ar exista

804

Știam bine câte zile triste a produs această echipă, din buza Capitalei, târgoviștenilor, jucători sau suporteri, motiv pentru care simțeam, pe lângă… încercarea vârstei și o „încărcătura” morală în drumul spre stadionul „Eugen Popescu”. Extazul de la pauză, 2-0 pentru Chindia, mi-a adus aminte că acesta este cel mai periculos scor… Dar să revenim la minutul de start. Pe un gazon excelent și în fața a peste 1500 de suporteri, cifră umflată de crainicului stadionului. Chindia pornește în trombă, îndrăzneala care era să o coste în minutul 7, când Isseh Saded respinge în extremis un corner al ilfovenilor. După doar trei minute, „urletul” lui Grozavu își fac efectul. Neguț pătrunde în careul Concordiei, dezinvolt ca pe vremea tinereții, și este faultat. Transformă cu precizie căpitanul Honciu și, dintre zecile de pahare cu bere înălțate spre cer, unele ratează calea gâtului. Jocul este spectaculos, pentru că ambele echipe au chef de fotbal. Se ratează ocazii mari prin Băluță (13), Ghindovean (15), Doukoure (31), Alexis (27 – bară), pentru ca în minutul 37 o excelentă cursă a lui Gașpăr să fie finalizată de Băluță, din apropierea porții, cam de pe linia careului mic. La 2-0, Chindia își continuă jocul ofensiv și, după ce mai ratează o nouă ocazie prin Honciu, intră liniștită la vestiare. A fost una dintre cele mai reușite reprize sub comanda lui Leo Grozavu, aplaudat frenetic de generoșii suporteri ai Chindiei.

Suspans pe final

Repriza secundă debutează cu alte trei ocazii uriașe ale Chindiei (54, 57 și 58), ratate de Camara, Vera Carrillo și Rareș Mihai. Pentru ca minutul 59 să aducă liniștea (oare?!) în tribune. Rareș Mihai marchează pentru 3-0, după o acțiune a lui Honciu pe partea dreaptă. Precum un boxer resuscitat, Concordia se trezește, își găsește busola și încearcă să iasă din labirintul disperării. Astfel, Santiago Bonito (64) înscrie după un corner executat de pe partea stângă, de la doi pași de linia porții lui Mocan, care are vina lui. După o nouă ocazie a Chindiei (75), ratată de Rareș Mihai, Concordia se pune pe treabă și ratează de trei ori în două minute (77 și 78), doar inspirația lui Mocan, după o intervenție dublă, menținând scorul. Se face, totuși, 3-2 în minutul 79, când Ionuț Soler înscrie cu capul din șase metri, la colțul scurt. La 3-2, emoțiile copleșesc suporterii, treziți uneori de galerie. Jocul rămâne echilibrat, dar sunt 14 minute, cu prelungiri, pe care nu le i mai dorim Chindiei și nici suporterilor. Desigur, fără emoții fotbalul n-ar exista, dar uneori acestea te transformă într-o cutremurare, răvășire. Totuși, e bine că s-a terminat așa, această victorie fiind uriașă pentru Chindia. De obicei, după unele întreruperi datorate echipelor naționale, echipa târgovișteană își revenea greu. Acum, cu tot suspansul din ultimele 20 de minute ale meciului cu Concordia, nu s-a mai întâmplat așa. Marele merit este al antrenorului Leo Grozavu. Drumul spre locurile promovării directe continuă.

Caseta tehnică

Stadion „Eugen Popescu”. Spectatori: 1600. Marcatori: Georgian Honciu (9-pen), Alexandru Băluță (37), Rareș Mihai (60) / Bonito Samanes (64), Pino Soler (79). Arbitri: Raul Bădărău (Hunedoara) – Ioan Humița (Caraș-Severin), Vasilică Dobre (București). Rezervă: Alexandru Dincă (Călărași). Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat de joc: Ștefan Gheorghe (Brăila).

Chindia: Mocan – Gașpăr (64 Popadiuc), Mboumbouni, Issah (86 Bilali), Briceag – Honciu, Doukoure (46 R. Mihai), Vera – Băluță (90+3 B. Petre), Camara, Neguț (46 Costin). Antrenor: Leo Grozavu.

Concordia: Briciu – Huluba (40 Pădureanu), Pareja, Pop, Dobrescu – Carrasco, Ghindovean (46 Soler), R. Ion (46 Sula) – Chamorro (72 Carnat), Iancu (63 Pănoiu), Samanes. Antrenor: Adrian Scarlartache.

Foto: AFC Chindia Oficial

VASILE NEAGU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here