Chiar dacă a cedat în ultimul meci din prima fază a competiției, echipa de minivolei feminin a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște s-a calificat la Turneul Semifinal de pe locul 2. Formația târgovișteană a făcut parte din Seria H, alături de Juvenil Brașov, Kids Tâmpa Brașov și CSȘ Sibiu. Următoarea fază a competiției se joacă în luna martie, iar antrenorul Ion Atanasiu speră la o serie accesibilă, din care echipa târgovișteană să poată face pasul spre turneul final. Lotul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște este format din Raluca Puică, Ema Gâdiuță, Ștefania Neagu, Ana Barbu, Raisa Constantin, Diana Ropotan, Andra Stoicescu, Melisa Șotângeanu, Ana Atanasiu, Mara Dumitriu, Alexandra Rotaru și Ștefania Toma.
„Rezultatul este foarte bun, e primul an de competiție”
„Am pierdut ultimul joc, pentru că am avut pauză mică între meciuri. Nu a fost destul timp de odihnă, s-a simțit acest lucru. Am condus în setul doi, dar am pierdut. Rezultatul este foarte bun, e primul an de competiție, noi avem jucătoare mai mici de vârstă cu un an, iar pentru sezonul următor îmi doresc să ajung la rezultate și mai mari. Depinde de șansa fiecăruia la tragerile pentru Turneul Semifinal. Noi am avut serie grea în prima fază, dar putem să prindem una mai ușoară, cu jocuri accesibile și să ajungem în faza finală. Șanse sunt, dar există echipe care au experiență în competiții, se vede acest lucru. Sunt formații puternice din București, depinde cum ai șansa să prinzi seria”, a transmis Atanasiu.
Aproape de calificare și la cadete
Atanasiu pregătește și echipa de cadete a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, care ocupă în acest moment locul secund într-o grupă cu Juvenil Brașov, Bravol Brașov, CSM Râmnicu Sărat și CSM Ploiești. Echipa târgovișteană mai are de jucat două meciuri, pe 10 februarie acasă, cu Juvenil Brașov, și pe 24 februarie în deplasare, la CSM Râmnicu Sărat.
* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița