În ultima etapă din sezonul regulat al acestui sezon de Liga a 3-a, FC Pucioasa a primit vizita formației CS Dinamo București. Dacă echipa pregătită de Sică Bârdeș nu mai avea șanse la play-off, în lupta pentru un loc în primele 4 era implicată formația din capitală. FC Pucioasa a reușit să facă un meci bun, iar rezultatul final a lăsat-o pe Dinamo în afara locurilor de play-off (1-1). În această partidă, Bârdeș a început cu: Ghițescu – Petre, Marina, Ciobanu, Samoilă – Fuiorea, Dragnea, Enache – Tolea, Calofir, Croitoru, iar după pauză au mai intrat Căpraru și Țilică.
„Câinii” mai aveau nevoie de un gol
Echipa din Pucioasa a deschis scorul în finalul primei reprize, în minutul 45, prin Marina, care a transformat un penalty, obținut în urma unui henț. Dinamo a egalat în ultima parte a meciului, prin Burlacu, în minutul 72, prea puțin însă pentru a obține calificarea în play-off. Formația pregătită de Sică Bârdeș a terminat sezonul regulat pe locul 8, cu 15 puncte, și va evolua în play-out, alături de Muscelul Câmpulung, FCSB 2, Unirea Bascov și CS Dinamo București. În schimb, Flacăra Moreni va juca în play-off, alături de CS Tunari, SC Popești Leordeni și Real Bradu.
Foto: Ana Maria Ulmanu