CSM Târgoviște a jucat o semifinală de CEV Cup la volei feminin! Chiar nu impresionează pe nimeni?

642

Ce liniște?! Mă așteptam la mai multe reacții, după un sezon istoric pentru CSM Târgoviște în competițiile europene, în care echipa de volei feminin a pătruns până în semifinalele CEV Cup. Parcă nici nu s-a jucat manșa retur cu Volei Alba Blaj. Puține reacții și multă indiferență în rândul mediului sportiv local. Vorbim, totuși, despre un important rezultat dâmbovițean în sporturile de echipă, la o disciplină olimpică, într-o competiție continentală, a doua ca valoare intercluburi. Adevărat, semifinala cu marea rivală din Blaj nu a avut istoric, cu CSM cedând clar în ambele manșe, 0-3 la Târgoviște și 1-3 la Tg. Mureș. Chiar și așa, parcursul european, început în grupele Ligii Campionilor, a fost unul destul de lung. Înțeleg că așteptările erau mai mari, inclusiv în Champions League, dar și în CEV Cup, unde au fost învinse doar echipe din Bulgaria și Grecia, inferior cotate. Experiența continentală a atras ceva oameni în Polivalenta din Târgoviște, iar atmosfera a fost una plăcută. Acum urmează decontul și o riguroasă analiză financiară, într-un oraș care trăiește sportiv prin și pentru fotbal. Cu tot respectul pentru cei implicați în proiectul voleibalistic de la CSM, însă suporterii locali au o altă pasiune în Târgoviște, iar ea se numește Chindia. Pe ei îi preocupă mai degrabă lupta din play-out în SuperLigă a echipei antrenate de Toni Petrea sau mersul lucrărilor la stadionul „Eugen Popescu”. Frământările fanilor târgovișteni țin de Chindia, mai puțin îi pasionează zbaterile echipei de volei. Ba chiar aud tot mai multe voci, care consideră construcția de la volei una artificială, fără o fundație solidă, cu risc de prăbușire în orice moment, fără să provoace prea multe regrete în comunitate. Istoria va consemna prezența unei echipe din Târgoviște într-o semifinală CEV Cup la volei feminin, despre care pare că s-a uitat la câteva zile după ce s-a consumat. În comparație, despre istoricele meciuri de promovare fotbalistică în primul eșalon, cu Steagu Roșu Brașov (1977) sau Dacia Unirea Brăila (1996), se vorbește chiar și acum prin Cetate.

Sursa: Volei Alba Blaj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here