Chindia Târgoviște are parte de cel mai slab început de sezon de la promovarea în prima ligă. Sub comanda lui Adi Mihalcea, gruparea târgovișteană a obținut doar două puncte din cele șase partide disputate până în acest moment. Îngrijorător este faptul că jocul nu oferă speranțe, iar programul rămâne complicat. Ne-am obișnuit ca după fiecare meci antrenorul să vină cu reproșuri în direcția jucătorilor, dar poate că ar trebui să-și analizeze mai bine activitatea. Greșelile individuale și colective se repetă, însă aici trebuie să intervină antrenorul, să îi facă pe jucători să conștientizeze ce au greșit, pentru a nu mai repeta acele momente. Chindia arată modest, suntem conștienți cu toții că lotul este unul subțire valoric și numeric, însă Mihalcea și-a asumat că poate îndeplini obiectivul echipei și asta trebuie să facă. Nu doar jucătorii sunt de vină. În primul rând, ei nu au obligat pe nimeni să-i aducă la această echipă, aceștia au fost aleși de conducerea tehnică și administrativă. Dacă ei nu se ridică la nivelul dorit, ar trebui să ne punem semne de întrebare în privința modului în care se face selecția la Chindia Târgoviște. S-a renunțat la jucători importanți și nu s-a adus nimic de aceeași valoare în schimb, iar acest lucru se cunoaște. Atât în jocul prestat, cât și în rezultatele obținute. Se vorbește foarte mult despre greșelile jucătorilor și prea puțin despre greșelile făcute de conducere sau de staff-ul tehnic. Chindia Târgoviște arată modest, iar luminița de la capătul tunelului nu prea se mai vede, iar vina este împărțită. Formația târgovișteană suferă. Acest lucru nu mai este acceptat de suporteri, care au devenit extrem de vocali, fiind nemulțumiți de parcursul modest pe care îl are Chindia în acest început de sezon. Majoritatea iubitorilor acestei echipe își îndreaptă nemulțumirile către președintele Ghergu și către antrenorul Mihalcea, nu spre jucători, așa cum se întâmplă la alte echipe. Chindia este o echipă iubită, mândria unui județ, și toți cei care reprezintă acest club ar trebui să muncească infinit mai mult, pentru a scoate echipa din partea de jos a clasamentului. Mai sunt multe meciuri de jucat, dar dacă nu se obține o victorie cât mai curând, lucrurile vor fi din ce în ce mai complicate.
* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița