Chindia speră să obțină bonificația UEFA prin academia de juniori! Anul trecut a încasat...
În ciuda greutăților financiare și organizatorice, Chindia a predat în termen dosarul privind clasificarea academiilor de copii și juniori, cu speranța că va obține și anul acesta plăți de solidaritate din partea UEFA. Clubul târgoviștean a crescut constant în...
Chindia trebuie să oprească rezilierile importante! Urmează o nouă perioadă de foc la comisii
De luni bune, Chindia se luptă la comisii cu foști și actuali jucători, dar și cu mulți dintre cei care au activat în club în ultimul an. Foarte puțini au fost care nu s-au adresat comisiilor federale, pentru a-și...
Chindia câștigă greu amicalul cu Flacăra Horezu! Tache face diferența, printr-o execuție superbă
Chindia se impune la limită, scor 2-1 (Robert Moldoveanu 33, Răzvan Tache 83 / Răzvan Rotea 62), în amicalul cu Flacăra Horezu (locul 5 în Seria C6), în fața unui alt adversar de Liga a 3-a care și-a vândut...
Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat cotizația anuală! 600.000 lei vor ajunge în contul Chindiei
Privind lista litigiilor aflate pe rol în următoarea perioadă la nivelul Comisiei de Disciplină sau al CNSL, în care apar ca reclamanți foști jucători (Doru Popadiuc, Denis Dumitrașcu, Modestas Vorobjovas, Daniel Popa, Daniel Celea, Mihai Eșanu, Costel Avram, Cătălin...
Fotbal la gura sobei: Zețarul Dumitrică și amintirile lui fotbalistice
Prin mijlocul anilor 1970-1980, la tipografia ziarului „Dâmbovița” lucra un zețar (muncitor tipograf care culegea manual literele în culegar după manuscris) cu un nume rimat, Dumitrică Aurică. Era originar din Ulmi, dar cunoștea istoria Târgoviștei mai bine decât mulți...
Chindia a deschis seria amicalelor, cu SCM Rm. Vâlcea! Remarcat, Iustin Popescu
Chindia construiește și reconstruiește la fiecare pauză competițională. Vara trecută au părăsit echipa 24 de jucători, acum au plecat vreo 10. Mai sunt și accidentați (Marc, Jah), semiaccidentați sau răciți (Cornel Dinu, Bogaciuc, Plămadă) ori rătăciți (Gneba), astfel că...
Internaționalul Florea Dumitrache: „Am vrut să joc la CS Târgoviște”
La 22 mai 1948 se năștea la București un copil cârn și blond, care nu știa că, odată cu el, se năștea și o echipă de fotbal numită Dinamo (dintr-o fuziune a echipelor Unirea Tricolor și Dinamo Obor), al...
Transferul lui Aioani la Rapid, mană cerească pentru Chindia! În contul clubului vor intra...
Chindia așteaptă cu nerăbdare banii care vor ajunge în contul clubului, urmare a transferului lui Marian Aioani la Rapid București, de la Farul Constanța. Numai că, nu vor fi doar 60.000 de euro, adică 15% din valoarea tranzacției (400.000...
Chindia poate transfera din nou… Vin bani pe Aioani… Dar Andrei Șerban…
Chindia Târgoviște generează în ultimele zile subiecte ample. Mai apar și vești bune, inclusiv anunțul FIFA, care a ridicat interdicția de a transfera și legitima, după ce s-au achitat în integralitate (107.000 lei) drepturile salariale către fostul jucător Rassambek...
Paraschiv continuă cu Flacăra! Morenarii și-au stabilit jocurile de pregătire
Ultimul meci oficial pentru Flacăra Moreni a avut loc la începutul lunii decembrie, atunci când trupa pregătită de Gabriel Paraschiv a pierdut în deplasare cu SC Popești-Leordeni. După mai mult de o lună de vacanță, pe 15 ianuarie a...

















