Al treilea președinte din acest sezon! O salvează Boriga pe Chindia?

1283

Gabriel Boriga, al treilea președinte al Chindiei Târgoviște, după 15 etape consumate la Liga a 2-a. O mutare interesantă, care a atras multe aprecieri în online, la fel și în mediul de presă. Sunt și reacții potrivnice (ar fi fost imposibil!), însă, în mod clar, Chindia nu mai putea continua așa. Cum vedem noi această modificare în executivul Chindiei, veți afla din materialele următoare. Prima reacție îi aparține lui Cosmin Sava. Între timp, Chindia a susținut ultimul amical al iernii, câștigat pe teren propriu, 1-0 cu CSM Slatina (gol Matteo Fedele).

Chindia Târgoviște a ajuns la al treilea președinte în acest sezon. După mandatele lui Andrei Cordoș și Lorin Petrescu, asociații s-au orientat către un nume interesant, Gabi Boriga, cel care a reușit lucruri frumoase în proiectele de la CSM Târgoviște, la volei și baschet feminin. Chiar dacă de-a lungul anilor a trecut prin momente dificile și a atras destul de mulți contestatari, numirea acestuia în funcția de președinte al Chindiei Târgoviște a fost primită bine de către suporterii formației de lângă Turn, majoritatea fiind de părere că Boriga o poate aduce pe Chindia pe linia de plutire. Chiar dacă nu are o experiență bogată în fotbal, Boriga a demonstrat că este un tip ambițios, care își atinge obiectivele în proiectele în care se implică. Consider că este un om care se poate impune, poate face ordine în cadrul clubului târgoviștean și îl poate conduce pe drumul bun. Dar pentru toate aceste lucruri, pe lângă leadership, abilitate pe care sunt de părere că o deține, va avea nevoie și de susținere din punct de vedere financiar. Nu doar din partea asociaților, ci și din mediul privat. Rămâne de văzut dacă acesta va putea atrage sponsori alături de Chindia Târgoviște. Cred că din punct de vedere al comunicării, lucrurile vor arăta mai bine, Boriga fiind un excelent vorbitor și motivator. Importantele sunt rezultatele din finalul sezonului regulat. Chindia nu își permite pași greșiți, pentru a putea spera la play-off. Prima finală este sâmbătă, cu Metaloglobus, și rămâne de văzut dacă discursul lui Boriga a produs efecte în rândul suporterilor târgovișteni. Echipa are nevoie de oameni pe stadion, de susținere, pentru că ultimele patru meciuri vor fi foarte dificile. Încă mai sunt șanse la play-off, dar așa cum a transmis și noul președinte, este nevoie de unitate în jurul Chindiei. Rămâne de văzut cum va crește Boriga acest „copil”, pentru că celorlalți doi le-a mers bine când „tatăl” s-a ocupat de ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here