Tavi și Dani! Povestea fraților Popescu, de la Nucet

1856

Tavi, Mihaela și Dani sunt trei dintre cei cinci copii ai familiei Popescu, din Nucet. Cei mijlocii, încadrați ca vârstă de o soră mai mare și de una mai mică. Stau fix lângă pădure, într-o casă normală, locuită de oameni cu credință în Dumnezeu. Distanța până la liceul din localitate nu e mare, să spunem un kilometru, pe care puștii o parcurg cu alai, întrucât vecinii ies pe la porți, să-i salute. Uneori, Tavi o lua direct prin pădure, în alergare, în 5 minute era la școală. Ieșea chiar pe terenul de fotbal. A petrecut un timp și la căminul liceului, Nucetul chiar i-a intrat în suflet. La una dintre teme, i s-a spus să indice cel mai frumos loc pe care l-a vizitat. A scris că nicăieri nu-i mai frumos decât acasă, la Nucet, chiar dacă s-a tot plimbat prin țară sau prin străinătate. Când era mic, nu accepta să plece de lângă părinți, plângea atunci când mergea cu echipa de juniori în deplasări la Târgoviște sau la Titu.

Frați adevărați

Tavi și Dani sunt nedespărțiți. Cel mare îl ține protector pe după umeri, iar sora își urmează frații cu zâmbetul pe buze. Puștii din liceu îl salută pe Tavi cu respect. Răspunsul vine întotdeauna politicos. Când apare un profesor, băiatul cel mare al familiei Popescu roșește ușor și, instinctiv, își coboară privirea. E un tânăr modest, popular, care nu se rupe în figuri și nu epatează în niciun fel. Răspunde cu bun simț la întrebări, nu intervine în discuțiile celor din jur și nici nu face pe interesantul. E un copil liniștit, care spune că se plictisește în București. Asta pentru că în afară de antrenamente, meciuri și cursuri online, nu s-a aventurat în activități care să-i distragă atenția de la performanța sportivă. Refuză din bun simț invitația dirigentului Marius Rotaru de a-l lua în mașină, în drumul către casă. Se comportă fix ca un elev normal, în banca lui.

De la Nucet, la Tokyo

Tavi este Octavian Popescu, puștiul minune de la FCSB, unde a avut un sezon apreciat. Anul acesta a participat la Campionatul European U21, iar acum a fost convocat la U23, în lotul pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sunt borne importante pentru un fotbalist de numai 18 ani, însă Tavi vorbește natural despre ele. Spune că terenul de fotbal este locul unde nu are deloc emoții, indiferent de meci, de adversar. Se vede asta și în jocul lui, unul dezinvolt. „Copilul ăsta are talent cu carul. Sincer vă spun, de mult nu am mai văzut un tânăr fotbalist în România așa de valoros. El a venit de prin Liga a 3-a și s-a impus imediat la FCSB. Are o constanță în evoluții, care pe mine mă uimește. Meci de meci, el produce ceva, are realizări”, nu e deloc zgârcit în aprecieri la adresa lui Tavi antrenorul Chindiei, Emil Săndoi, dealtfel un tehnician foarte echilibrat în declarații. „Cu puțină șansă, poate că Octavian Popescu ar fi ajuns la Chindia, anii trecuți”. Interesant!

Câteva cuvinte și despre Constantin Gherghe

Tavi acceptă o scurtă ședință foto, prin care prezintă trofeul Cupei AJF Dâmbovița. Regretă că nu poate ajunge să-și vadă colegii de clasă la competiția de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Lui Tavi îi place cupa, iar Mihaela îl tachinează. „Puteai să câștigi și tu una, dar a ajuns la CFR”. E clar că toată familia Popescu e pusă la punct cu noțiunile fotbalistice. Dani e și el atras de aparat, deja a intrat în atenția presei, ca fratele mai mic, dar foarte talentat, al lui Octavian Popescu. Locuiesc amândoi la Berceni, în cantonamentul vicecampioanei. Când îi privesc pe frații Popescu, parcă îl văd pe tatăl lor la meciuri, la Cimentul Fieni. Mulți îl strigau pe nume, Beni, alții îi spuneau Nenicu. Bătăios pe teren, liniștit în afara lui. Pentru cei care nu l-au urmărit jucând, vă spun că acum ar fi făcut față fără probleme în Liga 1, poate chiar la FCSB. „Când îl văd pe Tavi la interviuri, îmi aduc aminte de mine, când îmi puneai întrebări după meciuri. Cu microfonul în față, nu mai eram la fel de limpede ca pe teren”, își amintește Beni. A rămas la fel de respectuos, așa cum îl văd și pe Tavi. Îl urmăresc cum se pierde printre elevii de Nucet, cum acordă prioritate profesorilor, fetelor și cum le vorbește cu simplitate celor din jur. M-a impresionat, chiar dacă nu a făcut nimic ieșit din comun la scurta noastră întâlnire. Nu pot încheia fără să scriu ceva și despre Constantin Gherghe, omul care a făcut enorm pentru Tavi Popescu, dar și pentru liceu. Fără domnia sa director, mi-e teamă că fotbalul de performanță va avea de suferit. Nu știu cum gândesc alții, dar pentru mine Gherghe înseamnă părintele fotbalului de la Nucet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here