Târgoviște – Moreni, finală de gală la Complexul Turistic de Natație! Șelaru și Corbii Mari vor juca pentru bronz

778

Complexul Turistic de Natație va găzdui duminică, începând cu ora 10.00, finalele competiției de minifotbal, eveniment din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița. Dacă în finala mică s-au calificat Șelaru și Corbii Mari, finala mare este una de gală, cu Târgoviște și Moreni pe afiș. Interesant este că echipa din Moreni a terminat pe locul 2 în prima fază a campionatului, doar că prima clasată, Dărmănești, și-a anunțat abandonul. Morenarii au profitat și, cu Marius Lică Ene în postura de lider, au dominat grupa semifinală. Favorita la câștigarea turneului, echipa municipiului Târgoviște a fost avut un meci electrizant cu Șelaru, pe care l-a câștigat în ultimul minut. Pentru Târgoviște evoluează foarte mulți jucători prezenți an de an la Cupa Cartierelor, o competiție de tradiție și impact, organizată de Zilele Cetății la Complexul Turistic de Natație. După cele două finale, se va juca și un meci special, în care vor evolua primari dâmbovițeni, dar și reprezentanți ai mai multor instituții importante. Se anunță un spectacol pe cinste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here