SportImpact.ro va ignora conducerea Chindiei! Mult succes, Marcel Ghergu și Ciprian Iugulescu!

3512

Era o zi caniculară din vara lui 2014, când asociații l-au anunțat pe Mugur Porumbacu să-și cumpere bilet spre Otopeni, fără retur. S-au convins că nu e persoana potrivită pentru a conduce Chindia, noi am spus asta cu multe luni mai devreme, însă greii clubului au înțeles târziu, după ce s-a ratat murdar promovarea în Liga a 2-a, unde a ajuns Fortuna Câmpina. Atunci a fost numit ca președinte Marcel Ghergu, iar Nicu Croitoru a preluat postul de antrenor. Umiliți la prima lor conferință de presă, o batjocură cum nu ne-a mai fost dat vreodată să vedem (click aici). Am fost singurii din presă care i-am apărat și care am crezut la acel moment în cei doi. Sunt oameni capabili, însă nu mai credem în ce se transformă Chindia.

Mai conduce Marcel Ghergu clubul Chindia?

S-au întâmplat multe în cei trei ani și jumătate cu Marcel Ghergu șef la Chindia, propulsat între timp în Comitetul Executiv al FRF, o poziție onorantă și meritată. Un președinte care ne-a câștigat respectul, dar pe care nu-l mai recunoaștem. Conducătorul echilibrat și abil se schimbă șocant atunci când subiectul ajunge la managerul sportiv Ciprian Iugulescu. E riscant ce face, se expune puternic, protejându-l sincer pe cel adus la Chindia să-i ia locul. E alegerea lui, poate că-i va ieși. Însă atmosfera s-a deteriorat în club, o transmit tot mai mulți, iar Ghergu probabil că nici nu mai realizează cine a ajuns să-l conducă cu adevărat.

Ghergu a adus scandalul în club, el i-a deschis ușa

Colegii au semnalat de ceva vreme că se adâncesc problemele de comunicare cu cei de la Chindia. Cu timpul, am realizat că au dreptate și că nu mai suntem respectați. Au apărut și alte episoade neplăcute, inclusiv cu atacuri veninoase, de genul că am vrea să mutăm scandalul spre Chindia. Scandalul l-a adus aici tocmai Ghergu, atunci când i-a deschis ușa. E deranjant ca cineva pe care l-am susținut și respectat sincer, să ne desconsidere. Când o să avem stăpâni ca jurnaliști și o să lucrăm la ordin, atunci nu mai merităm să practicăm această meserie. Dacă asta crede Marcel Ghergu despre noi, nu mai are rost să comunicăm. Motiv pentru care SportImpact.ro va ignora conducerea clubului Chindia, unde nici nu mai contează cine conduce, Ghergu sau Iugulescu. Ciprian, cel puțin, refuză orice formă de comunicare.

Fiecare cu regulile lui

I-am invitat pe Marcel Ghergu și pe Ciprian Iugulescu la Sport Show, alături de jurnalistul Alexandru Istrate. „Celo” a acceptat să vină, dar fără nea Bebiță. Când o să impunem noi reguli la Chindia, atunci Marcel poate să stabilească cine participă la emisiunea pe care o moderăm la Columna TV. După o analiză atentă, am luat decizia de a întrerupe orice colaborare cu șefii Chindiei. Nici măcar nu vom mai merge la meciuri, însă vom continua să prezentăm informații despre echipă. Mai ales că în club sunt destui care au cerut să le fie publicate opiniile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here