Se închid mai multe dosare! Cel mai mare debit achitat, către Sergiu Buș, un atacant fără gol marcat la Chindia

1158

Comisia de Disciplină a dispus în ședința de astăzi închiderea mai multor dosare, ca urmare a achitării debitului de către clubul Chindia față de creditorii Costel Avram, Daniel Popa, Sergiu Buș și Doru Popadiuc, jucătorii echipei din sezonul retrogradării din SuperLigă. Cel mai mare debit a fost către Sergiu Buș (foto), un atacant care nu a marcat nici măcar un gol în 16 apariții în tricoul Chindiei. Dar puțin abordabil la negocierile de eșalonare a plăților restante. La următoarele ședințe vor fi anunțate alte litigii ajunse la final. Vor rămâne pe rol câteva dintre dosarele noi, cu restanțe salariale ceva mai mici. În plus, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a constatat încetarea raporturilor contractuale cu mijlocașul Cătălin Golofca, începând cu 6 februarie, obligând clubul să-i achite drepturile bănești. Sunt ultimele hotărâri ale instanțelor sportive, care mai ridică din presiunea exercitată asupra Chindiei Târgoviște. Prioritare devin din acest moment restanțele salariale către personalul activ al clubului. Chindia a reziliat între timp și cu Luca Manolache, un Under care nu intră în calculele echipei pentru acest an. Roș-albaștrii se pregătesc pentru următorul test, programat sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul „Eugen Popescu”, cu cel mai tare adversar din amicale, Concordia Chiajna. Altfel, după albanezul Hysen Memolla, la Chindia mai pot apărea nume surpriză. Iar Robert Moldoveanu rămâne pe loc, fiind declarat netransferabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here