Prin Fundația „Sportis” Târgoviște! Curs de formare animatori sportivi pentru tineri – 2024

260

În perioada 10 aprilie – 23 iunie 2024, Fundația „Sportis” Târgoviște a derulat proiectul de tineret „CURS DE FORMARE ANIMATORI SPORTIVI PENTRU TINERI – 2024”, proiect organizat cu finanțare de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Proiectul are ca scop stimularea participării tinerilor proveniţi din mediul rural, la programe de formare profesională în domenii de interes pentru ei (în cazul de față, animație sportivă și de timp liber), care să le asigure o calificare recunoscută, dar și oportunități sporite de acces sau de menținere pe piața muncii, precum și o mai bună integrare socială a acestora în viața comunității. Proiectul a fost structurat pe două activități principale, și anume, o „campanie de informare și recrutare a beneficiarilor”, desfășurată în diverse instituții (facultăți, licee, cluburi sportive), în perioada 22-28 aprilie 2024, urmată de un curs de formare animatori sportivi adresat unui număr de 25 tineri proveniţi din mediul rural, cu vârste între 18-35 de ani, curs ce s-a desfășurat pe două module (etape), urmate la final de o activitate de evaluare a competențelor dobândite. Cursul de formare „animatori sportivi” a fost autorizat și gratuit, și s-a desfășurat în perioada 13 mai -16 iunie 2023, pe parcursul a 10 zile, cu durata de 60 ore.

Cei 28 de tineri au beneficiat de următoarele activități ale cursului de formare:
– Activități teoretice și practice de animație sportivă și de timp liber, desfășurate în cadrul Modulului I, în perioada 25-29 mai 2024, într-un mediu nonformal, în localitatea Moroeni, pe parcursul a 5 zile, fiind abordate teme precum: şcoala mersului şi alergării, şcoala săriturii şi aruncării, jocuri de cabană, trasee turistice, tehnici de orientare turistică montană, utilizarea busolei.
– Activități teoretice și practice de animație sportivă, desfășurate în cadrul Modului II în perioada 30 mai – 15 iunie 2024, în localitatea Târgoviște, pe parcursul a 5 zile, fiind abordate teme precum: comunicare, expresie corporală, prim ajutor, management sportiv, jocuri de mişcare şi atenţie, jocuri/activități de animație, jocuri sportiv-distractive.
– Evaluarea competenţelor dobândite s-a desfășurat în Târgoviște, în data de 15 iunie 2024, pe bază de examen susținut, în fața unei comisii de examinare.

Proiectul „CURS DE FORMARE ANIMATORI SPORTIVI PENTRU TINERI – 2024”, a fost organizat de către Fundația ”Sportis” Târgoviște (președinte Gabriel Marius Costache, în parteneriat cu Universitatea „Valahia” Târgoviște – Facultatea de Ştiinţe Umaniste Târgovişte, cu finanțare de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here