Cătrăniți că marele Miodrag Belodedici a fugit în Iugoslavia, în decembrie 1988, comuniștii l-au scos din toate pozele de grup cu uriașa echipă a Stelei, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni (1986). Și eu am fost extras din fotografia care cuprindea jurnaliștii prezenți la conferința de presă susținută de oficialii Chindiei în ajunul Crăciunului. Departe de mine de a mă compara cu legenda Belodedici, singurul român care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu două cluburi diferite (Steaua București și Steaua Roșie Belgrad). În schimb, practicile comuniste, dictatoriale, totalitare continuă și după 30 de ani de democrație, la un club de Liga 1. Regimul comunist s-a prăbușit la puțin timp după ce Belo a emigrat la sârbi. La Chindia, oamenii se comportă și gândesc fix ca pe timpul lui Ceaușescu, dar nu se schimbă nimic. Vorbim despre un club finanțat aproape în totalitate din bani publici, până să apară drepturile de televizare.
Nu e bine, tovarăși!
Tot în acest an, un oficial de la Chindia m-a porcăit de mamă, de față cu ziariști și arbitri, în condițiile în care singurul meu părinte în viață are o sănătate foarte șubredă de mulți ani. Altcineva, mi-a transmis prin sms că se bucură de moartea tatălui meu. Am primit zeci de mesaje de amenințare și jignitoare pe rețelele de socializare, tot din partea unor persoane din structura Chindiei Târgoviște, iar mai apoi de la amicii lor de pahar. Am văzut la masa de după conferința de presă, cum sunt etichetați colegii de breaslă de către baronii clubului: „ȘOARECELE de P”, „FOMISTUL de I”. Asta reprezentăm, noi, jurnaliștii, pentru oamenii cu multe studii de la Chindia. În ciuda acestor mizerii, am găsit puterea să iert! Caracterul, educația și buna creștere fac diferența dintre valoare și rebut.