Denunțul celor doi jucători de la Olimpicii Ulmi, Laurențiu Neagu și Andrei Iliescu, prezentat pentru SportImpact.ro, a pus pe jar lumea fotbalului dâmbovițean. „Cei de la Gura Șuții ne-au propus 25 de milioane să pierdem meciul!”. Replica a venit de la primarul-antrenor de la Gura Șuții, Constantin Dinu. „Sunt aberații! După meci i-am și felicitat, ba chiar am vrut să-i cinstesc cu o bere, pentru modul în care și-au apărat șansele. Eu nu umblu cu prostii de genul ăsta, e în joc imaginea mea de primar. Iar dacă cineva a făcut-o, probabil că a zis așa, în glumă. Oricum eu am fost foarte pregătit, știam că Palaghiu joacă și la prima, dar și la a doua echipă de la Ulmi. Este un junior luat de la Chindia și nu e trecut pe tabelul prin care poate să joace la ambele echipe. Le-am spus celor de comisie să verifice dacă Palaghiu are sau nu drept de joc… La Cornești nu voi cere arbitri din alte județe, dar trebuie unul cu sânge în instalație. Pot fi Chițu, Preda, Matei, Mălău, Catană, Ioana Mihălăchioiu și chiar băiatul ăsta nou, Adrian Dumitru… Fotbalul de azi, e ca în discotecile dinainte. Cum veneau unii din altă localitate, hai pe ei”. Până și acest demers al echipei din Gura Șuții, în cazul lui Palaghiu, pare sortit eșecului. „Este o cacialma a celor de la AJF, să treacă timpul și să se joace meciul din Cornești și Gura Șuții. Nu au nicio șansă să câștige contestația cu noi, este prea târziu să mai facă o măgărie. Noi jucăm toate meciurile pe teren, nu ne trebuie severinisme de-astea”, a venit replica lui Vali Dan, delegat la Ulmi.
Transfer facturat la AJF, dar neoperat în fișă!
Olimpicii Ulmi tocmai ce au pierdut o speță la comisii, cu AS Coada Izvorului. „A fost o culpă comună. A arbitrilor, a angajaților AJF, care mi-au facturat transferul, dar nu l-au operat în fișă, și a mea, că nu am verificat ce au operat în acte. Dar mi se pare dubios ca după cinci etape să știe delegatul unei echipe, ce e în fișa jucătorului altei echipe. Să vedeți că nu a fost nimic necurat din partea noastră, Coada Izvorului a legitimat cu contract doi juniori de la Răscăeți și Mogoșani, dar au uitat să le plătească acea compensație de formare”, a explicat Vali Dan, vorbind deschis despre lanțul slăbiciunilor de la AJF Dâmbovița.