Am prins fosta autogară a târgului, sub podul gării. Am prins și piața de aici, cu țărani adevărați, care își vindeau produsele de la mama natură. Îmbrăcați de sărbătoare, dulci la vorbă și cu bucurie în priviri, îți puneau ceva în plus din puținul lor. Unchiul meu era angajat al pieței, Nea Fane, cum îl știau toți, și mi-era drag să mă învârt printre oameni. Eram fascinat de zgomotul pieței sau de jocul pietrelor de cântar, care ridicau marfa într-o cupă. Copil fiind, îmi umflam repede burta cu pepene, cireșe sau înghețată, primite pe ochi dulci. Eram cuminte, respectuos și frumușel.
Susțin comercianții de bun simț și nu negustorii primitivi!
30 de ani mai târziu! Intens tranzitată, zona a rămas una ofertantă pentru comercianți. Puțini mai sunt însă țăranii adevărați, care își vând marfa produsă pe ogoarele lor. Le-au luat locul samsarii, pentru care doar profitul contează. Unii nu știu ce-i omenia, vorba dulce și practică un comerț agresiv. Mulți nu au trecut pe la școală, nici nu le trebuie, însă au impresia că banii pot cumpăra și compesa totul. Sunt negustori primitivi, speculanți ai unor vremuri sălbatice, în care personaje de genul Vulpița și Viorel au devenit vedete naționale. Printre ei își câștigă bănuții și comercianții de bun simț, sunt destui în Complexul PAVCOM, oameni care înfruntă cu stoicism ger, arșită, igrasii și bădărănii. Pentru ei am gândit acest articol, pentru cei care își derulează afacerile într-un centru comercial neprimitor.
La subsol mirosul de igrasie îți pătrunde în suflet!
Samsari, producători sau negustori cinstiți, cu toții se plâng de chiriile mari percepute. Și sunt mari, raportate la condițiile în care își vând marfa. Subsolul seamănă cu o grotă, unde mirosul de igrasie îți pătrunde până în suflet. E greu să respiri, darămită să mai și lucrezi aici zilnic, ore în șir. În ciuda condițiilor dure și a chiriilor piperate, comercianții au și profit. E singurul pentru care merg mai departe, chiar dacă mulți s-au îmbolnăvit aici, sacrificându-și sănătatea. La fel și angajații lor, oameni care s-au obișnuit să muncească în condiții de ocnă. Îi pasă cuiva?
Omenia nu e de vânzare și nici nu se cumpără cu bani!
Revin la taxe, iar ele nu sunt doar cele din chirii. Și nu sunt doar cele care merg către bugetul de stat. Să reziste pe piață, în colțișorul lor, comercianții fac și alte sacrificii financiare. Nu doar clienții le calcă pragul. După o postare publicată zilele trecute despre PAVCOM, am fost contactat de mulți negustori care activează aici. Le-am ascultat poveștile, unele sincere, altele cu profil șmecheresc, până la urmă, acolo nu face bani oricine. Ar fi multe de scris, foarte multe. Nu doresc să fac rău, să demasc rețele și nici să caut vinovați, cer doar condiții mai bune pentru cei din PAVCOM, în primul rând pentru sănătatea lor! Plătesc un preț prea mare pentru banii câștigați! Numai că, indiferent de greutățile întâmpinate, îi sfătuiesc pe unii să ofere mai mult respect clienților, în special bătrânilor și oamenilor nevoiași. Omenia nu are preț, ea nu e de vânzare și nici nu se cumpără cu bani!
