„Nu mă așteptam să fim așa de sus”! Tibi Calofir, omul de gol la FC Pucioasa

580

FC Pucioasa ocupă locul secund în play-off-ul Seriei C5, cu 40 de puncte, și este aproape de prezența la primul baraj pentru promovarea în liga secundă. Tiberiu Calofir este unul dintre cei mai importanți jucători ai formației dâmbovițene, atât datorită golurilor marcate (10), cât și prin faptul că ajută la păstrarea unei atmosfere frumoase în cadrul lotului. Tibi a transmis că suporterii sunt alături de echipă, iar acest lucru îi ajută pe jucători, dar și faptul că în lotul echipei din Pucioasa sunt mulți juniori valoroși, un punct important în parcursul de până acum. „La noi este un lot restrâns numeric, dar valoros. Prin muncă și prin ceea ce facem la antrenamente, s-a ajuns să luptăm pentru un loc de baraj pentru promovare. Este un plus faptul că avem juniorii de la CSȘ Târgoviște, ei se ridică la un nivel foarte bun și asta ne ajută. Vin destul de mulți oameni la fiecare meci, pe care îl jucăm acasă, în jur de 400 sau 500, ne susțin, totul este în regulă. Echipele din această serie nu au mulți spectatori, doar la Odorheiu au mai fost 500 de spectatori, și la Brașov au mai fost mulți. Am mai avut tot la Pucioasa un sezon, în care am marcat 20 de goluri”.

Jucăm unul pentru altul”

Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a transmis că unitatea grupului este foarte importantă. „Calitatea individuală, dar și faptul că s-a format o familie, jucăm unul pentru altul, ne ajută foarte mult. Sunt și jucători care au alte joburi. Luăm banii la timp, nu au existat probleme din acest punct de vedere. Nu avem prime de meci, doar o primă de obiectiv. Obiectivul este la îndemâna noastră, sperăm să ajungem la baraj. Problema este când apar suspendări sau accidentări, dar nu am avut parte de evenimente de acest gen și mergem pe o parte ascendentă. În unele momente, am avut parte de arbitraje care ne-au dezavantajat, mai ales acasă. Dacă aveam un lot mai numeros, probabil că puteam să ne luptăm mai bine cu echipele din cealaltă serie, care ar putea ajunge la baraj. La începutul sezonului, nu mă așteptam să fim așa sus, dar ținând cont de faptul că știam ce se întâmpla la Pucioasa, și cum lucrează domnul Croitoru, anticipam că vom fi în primele patru echipe ale seriei”.

* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here