În 1981, când am avut ocazia să-l cunosc personal pe marele Nicolae Dobrin (vezi articolul „O noapte de neuitat cu Marele Dobrin”, din Jurnal de Dâmbovița, și desenul), am înțeles, aproape totul – despre încrengăturile care există între fotbal și restul… vieții. Dacă ai fost ursit să iubești acest sport, mai ales să-l practici, viața ta devine ca o metamorfoză pe crengile unui pom al vieții, arborele genealogic, și așa rămâne în vecii vecilor. Când rostești numele unui mare fotbalist, român sau străin, automat faci legătura cu locul lui natal. Pele înseamnă Santos, echipa sufletului său, dar și Tres Coracoes, Minas Gerais, locul din Brazilia unde a văzut lumina zilei. La noi, Dobrin înseamnă FC Argeș Pitești și CS Târgoviște, dar și… Trivale, ștrandul unde magicianul a transformat Valea Prunilor (veche denumire a zonei) într-o legendă eternă. Și exemplele ar putea continua cu Dumitrache și zona Obor, cu Pescaru și Breaza, orașul său natal, cu Dorinel Munteanu și Grădinari, sau Cornel Dinu și Târgoviștea pentru care a jucat doar un meci de cupă, într-o carieră de top în România. Mai devreme sau mai târziu, fiecare fotbalist revine la matca lui, aureolat ori nu, rareori ducându-se, hăt departe, prin lumea largă. Atunci, în noaptea aceea, petrecută cu Dobrin la „Casa Dâmbovițeană”, cu un alt interes față de cel al unui local, dar udată, totuși, cu câteva șprițuri de vin, am înțeles că gura lumii nu face doi bani, că realitatea este, uneori, total opusă bârfelor și că sufletul se întoarce ÎNTOTDEAUNA, acasă. Atunci, la… ultima întoarcere, el, fotbalistul încearcă să-și oblojească locul pentru veșnicie. Numai că, nu de puține ori, locul acela refuză lecuirea. „Gâscanul” avea un respect total față de orașul său natal, Pitești. Spunea: „Am plecat un pic, să pescuiesc și în Ialomița, că în Argeș nu mai sunt pești”. Era, desigur, vorba despre conflictul cu Halagian și Leonte Ianovschi, despre postura ingrată în care se afla în acel moment din 1981. Reabilitarea totală de la Târgoviște, chiar revenirea la lotul național (!), promovarea cu CS Târgoviște în Divizia A, toate onorurile și salturile spectatorilor de pe „Municipalul” din fosta Cetate a Țării Românești, nu l-au convins pe „Prințul” din Trivale să rămână aici. S-a întors, peste un an, după ce și-a îndeplinit misiunea sub Turn, în orașul său natal.
Nu au lăsat titluri de campioni, ci o retrogradare
Această lungă introducere, mai lungă chiar decât… cuprinsul, care urmează, am făcut-o pentru a prognoza că și alți jucători vor proceda la fel. Cei vizați de noi, se deosebesc, totuși, prin modul cum își „iubesc” orașul natal (sau județul în care s-au născut), pentru că ei nu au lăsat titluri de campioni naționali lângă Casa Armatei, ci o retrogradare, pentru care sunt vinovați 100%. Să te naști în „Triunghiul” dâmbovițean, indiferent unde, la Pietroșița, la Târgoviște, Titu sau altundeva, să rămâi repetent, fără drept de corijență, să te transferi într-o altă clasă, de nivelul celei în care ai fost, și apoi să pui sula-n coaste (vorba lui Ion Iliescu!) asociației, pentru toate drepturile salariale, parcă e prea mult. Dar, fiți siguri, acasă se vor întoarce, doar nu și-au cumpărat vilele degeaba. Au ei, băieții aceștia, sentimente pentru glia natală? Dacă, după retrogradare, măcar ei, dâmbovițenii, rămâneau ACASĂ, nu mureau un an în Liga a 2-a, acum eram pe locul Șelimbărului? Și atunci, ne întrebăm, au dispărut sentimentele pentru glia natală? Cu siguranță, fotbaliști precum Pitaru, Ene, Dumitrescu, Ghioca sau Bârdeș vor spune că nu, inclusiv Cherchez, sau mai ales! Numai că aceștia, cu toată… respirația lor pentru fotbalul târgoviștean, nu mai sunt decât spectatori, pe „Eugen Popescu”, sau chiar… nici atât. Indiferent câte goluri vor marca pe la Cluj sau Sibiu, indiferent câte laude vor primi pe canalele de televiziune, clasa lor, care se luptă acum pentru a le face uitată repetenția, nu va uita, niciodată, gestul dizgrațios, și nici miile de suporteri dâmbovițeni. Proverbul „bine lași, bine găsești” are valoare doar pentru oamenii cu caracter. Tocmai de aceea, primul exemplu a fost cel al marelui Dobrin. Pentru jucătorii Chindiei, originari din Dâmbovița, care au retrogradat din SuperLigă, și apoi și-au luat tălpășița, nu avem cum să spunem că există sentimente pentru glia natală. Să fie…sănătoși!
VASILE NEAGU
