Domnișoria nu mai are ce căuta în jocul Chindiei! Trebuie o mobilizare ca-n armată

1542

Partida rundei 7 a SuperLigii, dintre FC Argeș și Chindia, programată duminică, de la ora 13.30, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, este una a adevărului pentru echipa lui Adrian Mihalcea. Nimic nu mai poate veni ca o motivație, în cazul unui eșec. Chindia s-a bucurat de o minivacanță, prilejuită de amânarea partidei cu CS Universitatea Craiova, și acum reintră într-un program care, în mod normal, trebuie să-i aducă puncte și să părăsească zona periculoasă a clasamentului. Jucătorii deficitari cu pregătirea fizică, mai ales cei reveniți după niște escapade cu involuție, au prilejul să-și arate potențialul adevărat. Nici ora matinală a partidei nu trebuie să fie considerată un impediment, întrucât în Liga a 2-a, spre exemplu, majoritatea partidelor se dispută la orele prânzului și nu se mai vaită nimeni. Argumentul că dâmbovițenii întâlnesc echipa de pe locul 8, cu o zestre de 9 puncte, nu trebuie luat în calcul, fiind irelevant. Piteștenii nu au trecut printre furcile caudine, jocurile cu CFR, FCSB și CS Universitatea Craiova. După acea serie de meciuri, putem vorbi despre un clasament al adevărului. Bine, nici Chindia nu a încheiat „seria trio”, dar nici nu a contabilizat ceva anticipat. Așa stând lucrurile, trebuie să răsară soarele și pe strada noastră.

Timpul indulgenței a trecut!

Urmează câteva partide accesibile și nicio șansă nu trebuie ratată. Domnișoria nu mai are ce căuta în jocul echipei. Trebuie agresivitate, cât permite regulamentul, cum vedem în jocul unor echipe precum Hermannstadt sau Sepsi, orientarea jocului spre gura porții, renunțând la banalele pase laterale, vezi Botoșani sau Rapid, apariția unui cap limpede, capabil să gestioneze momentele dificile. Da, cap limpede, pentru că echipa târgovișteană nu are un fotbalist emblematic, un lider, un clarvăzător. Când intervine haosul, nimeni nu are puterea de mobilizare, de revenire. Și, dacă nu am avea jucători cu experiență… Dar avem, numai că psihologia lor nu este întărită la nivelul fotbalului modern de astăzi. Dacă pierdem șansele care urmează în următoarele etape, suntem duși pe copcă. Trebuie o mobilizare ca-n armată. Trebuie energie fizică și mentală. Timpul indulgenței a trecut. Indiferent despre cine este vorba, jucători, antrenori, conducători, cine nu se aliniază la lupta pentru ieșirea din abis a Chindiei, trebuie înlăturat. Trebuie să încălecăm pe un cal mai frumos. Dacă o să cădem, măcar să o facem de pe un cal mai ca lumea, nu de pe o gloabă. În concluzie, jocul de la Pitești trebuie să ne edifice în privința valorii adevărate a echipei noastre. Abordarea lui fără teamă, dar cu responsabilitate maximă, poate însemna un nou început. Să-l începem. Hai, Chindia!

* Articol preluat din cotidianul JURNAL DE DÂMBOVIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here