Îmbrăcate în tricouri galbene, mai multe persoane au încercat să pătrundă pe stadion la meciul Chindiei cu Viitorul Constanța. Printre ele am identificat în fotografii lideri locali ai Partidului Național Liber, având înscripționat pe piept următorul mesaj: „Vrem stadion nou! Târgoviștea merită! Respectați-vă promisiunile!”. Doar nouă dintre cei care au purtat tricourile respective au pătruns în arenă, alți 25 fiind interziși de jandarmi, la solicitarea responsabilului de ordine și securitate al clubului, Dragoș Clipea, după cum reiese dintr-un comunicat de presă remis de PNL Târgoviște, care invocă un abuz incalificabil. Vă prezentăm cele mai interesante răspunsuri oferite de părțile implicate în incindent, urmând ca la finalul materialului să oferim scurte comentarii, nu concluzii. Concluziile le trageți dumneavoastră!
Comunicat de presă PNL Târgoviște
„…Un grup format din peste 30 de suporteri târgovișteni, toți plătitori de bilete și care au ajuns la Ploiești pe propria cheltuială, a fost ținut de jandarmi la poarta stadionului, la solicitarea expresă a unui reprezentant al clubului organizator, F.C Chindia, dl. Dragoș Clipea. Explicația a fost aceea că suporterii purtau tricouri inscripționate cu mesajul „Vrem stadion nou! Târgoviștea merită! Respectați-vă promisiunile”, fapt ce ar fi deranjat în opinia reprezentantului clubului organizator, șefii Primăriei Targoviște. Aceiași care le alimentează bugetul din bani publici, din care își încasează și salariile. Din cei 34 de suporteri, doar 9 au reușit să intre pe stadion până la intervenția dl. Clipea și a jandarmilor. PNL Târgoviște condamnă cu fermitate astfel de practici și le supune oprobiului public. Având în vedere că, în procent de 95 % F.C. Chindia este susținută financiar din fonduri publice, că este un bun și o emblemă a orașului, transparența decizională, inclusiv privind modul de cheltuire a banilor sunt obligatorii. În consecință, PNL Târgoviște solicită public un răspuns clar la următoarele întrebări: Cine a dat ordin ca grupului de suporteri, „vinovat” doar pentru că a dorit să transmită un mesaj, să-i fie interzis accesul pe stadion? Pe ce considerente legale s-a cerut intervenția jandarmilor, din moment ce grupul de suporteri s-a comportat absolut civilizat? Are cineva suficient curaj să își asume acest act de cenzură de o gravitate fără precedent în ultimii ani?”.
Comunicat de presă AFC Chindia Târgoviște
„…Deoarece la jocul cu Viitorul, suporteri aparținând unui grup politic târgoviștean, echipați cu tricouri inscripționate, doreau să intre pe stadion cu intenția de a transmite mesaje politice sau chiar de a desfășura o acțiune politică, conducerea clubului împreună cu Brigada Mobilă de Jandarmi Prahova și a Responsabilului cu Ordinea și Siguranța au luat decizia de a nu le permite accesul, respectând astfel prevederile art. 56, alin. 4 lit. m din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice („Promovarea prin orice mijloace a unor mesaje politice sau desfășurarea altor acțiuni politice în incinta sau în imediata vecinătate a stadionului este strict interzisă înainte, în timpul și după joc”). Susținem, ca de altfel toți suporterii de bună credință, reabilitarea stadionului Eugen Popescu, lucrare care de altfel a și început, dar ne dezicem total de folosirea numelui clubului nostru în asemenea acțiuni politice, care sunt în contradicție cu ROAF și cu spiritul de fair-play”. Clubul Chindia a invocat prevederile art. 56, alin. 4, lit. m din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, regulament care vine în completare cu art. 58, alin 1, lit. q (obligațiile cluburilor organizatoare). „Se interzice afișarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganelor ori textelor cu conținut obscen sau care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, indiferent pe ce suport ar fi inscripționate”. Este primul comunicat asumat de clubul Chindia, cu Ionuț Marin în calitate de ofițer de presă.
Declarația primarului Cristian Stan
Am solicitat un răspuns și din partea primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care susține că nu a avut nicio implicare în organizarea meciului, dimpotrivă, regretă faptul că au fost suporteri care nu au putut pătrunde pe stadion. „Nu am niciun fel de legătură cu ceea ce s-a întâmplat acolo, aici clubul trebuie să dea un răspuns. Dacă au fost situații în care au rămas suporteri afară, este absolut regretabil, iar clubul ar trebui să rezolve problema atât cu societatea de pază, cât și cu cei care se ocupă de tipărirea de bilete. Nici măcar nu știu cine este Dragoș Clipea, trebuie întrebat Ghergu”. I-am adresat această întrebare președintelui Chindiei, cu o completare venită pe filieră liberală: Dragoș Clipea este cuscrul lui Marcel Ghergu?„Ce grade și negrade? Este responsabilul de ordine și securitate al clubului”, a evitat un răspuns șeful Chindiei. Se pare că este!
Comentariile noastre
* Chindia Târgoviște este simbolul sportiv al urbei și ar trebui ținută departe de convulsiile politice!
* Nu este simplu să organizezi primul meci de Liga 1 în calitate de gazdă, într-un alt oraș. Se impune un anumit grad de toleranță, însă până la un punct. E de înțeles să te prezinți la un nivel de organizare cu mici stângăcii, însă nu sunt permise gafele în serie!
* Am fost contactați de către un suporter al Chindiei, venit special din Belgia să urmărească partida cu Viitorul. Din păcate pentru el, nu a putut pătrunde pe „Ilie Oană”!
* În fața stadionului din Ploiești și-au făcut apariția bișnițari târgovișteni, care au vândut bilete la suprapreț, cu 50 de lei!
* Câțiva suporteri care și-au cumpărat tichete, s-au trezit cu locurile ocupate și s-au lovit de refuzul de a fi eliberate!
* În condițiile în care sute de suporteri au rămas în afara stadionului, multă lume pestriță a beneficiat de invitații la meci!
* Câțiva jurnaliști prezenți la Ploiești au solicitat la pauză o sticlă cu apă, însă au fost refuzați de către un oficial foarte obraznic al clubului!
* Avem speranța, chiar convingerea, că următorul meci al Chindiei de la Ploiești, contra campioanei CFR Cluj, va fi organizat mult mai bine!
* Îi transmitem domnului Aurelian Cotinescu, președintele PNL Târgoviște, că nu ne-am întâlnit astăzi cu președintele Chindiei, Marcel Ghergu, nici la restaurant și nici în altă parte! Nu că ar fi vreo problemă… Acest material nu este atins de nicio influență! Noi nu scriem la comandă și nici după cum bate vântul!