Atacurile ciberbetice lovesc tot mai mulți dâmbovițeni, iar ultima victimă a unei asemenea infracțiuni este chiar un jurnalist. Costinel Neagu a anunțat pe profilul de Facebook că hackerii i-au spart contul de youtube, forțând accesul și pe alte platforme online controlate de ziarist. Preț de câteva momente, infractorii au avut acces și la datele din contul bancar, însă au fost blocați la timp, pentru a nu transfera sume de bani. Hackerii i-au atacat jurnalistului inclusiv contul de Facebook, dar și contul Google, devenind ținta a unei atac cibernetic foarte periculos. Costinel Neagu a depus plângere, însă cercetările în astfel de cazuri decurg de obicei anevoios. Săptămâna trecută, hackerii au răspândit o știre falsă, anunțând prin pagini de Facebook fantomă moartea unui cunoscut conducător de club din fotbalul dâmbovițean.
Povestea atacului, expusă de victimă
„Contul de Youtube Costinel Neagu, spart de hackeri!! Contul bancar a fost si el <<vizitat>>! Probabil că cei care îmi urmăresc activitatea pe youtube, pe www.infodambovita.ro si www.fotbaljudetean.info, au observat că nu am mai postat materiale video în ultimul timp. Motivul este unul singur: contul de youtube a fost spart de hackeri! Persoana care a reușit să spargă contul a încercat în mai multe rânduri, iar până la urmă a reușit! În acest moment, contul este controlat printr-un cont de marcă, Bitcoin Investing & Stock Trading, care îmi controlează contul de youtube. <<Prietenul>> nu s-a oprit aici, a încercat să îmi spargă parola de Facebook și de Google, dar și contul bancar! Nu știu cine ar putea fi în spatele acestor atacuri, dar cu siguranță va răspunde penal. Aș vrea să cred faptul că amenințările repetate ale unui om de fotbal de la o echipă din Onoare Vest sunt pure întâmplări. Fapta săvârșită de individ întrunește elementele constitutive ale unor infracțiuni, accesul ilegal la un sistem informatic (prevăzut de art. 360 alin (1), (2) și (3) Cod penal și alterarea integrității datelor informatice, prevăzut de art.362 Cod penal, cercetările urmând a fi efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. Am încredere în instituțiile abilitate că își vor face datoria și hacker-ul respectiv va fi prins. După o muncă de câteva zile, am reușit să descarc peste 95% din postările de pe youtube, peste 700 de videoclipuri, pe care le-am salvat pe un hard extern. Am luat legătura cu cei de la Youtube pentru a-mi recupera contul și sper ca în scurt timp să-l pot accesa din nou. Dacă nu voi reuși, îmi voi face un alt cont pentru a-mi încărca postările, urmând să vă țin la curent cu numele noului canal”.
Sursa foto: Panda Security