Aspect supărător! Fiecare apariție a lui Diego Longo naște controverse

1712

Obișnuit cu un dublu rol la Chindia Târgoviște, de antrenor și de manager, Diego Longo nu se simte prea comod cu un președinte care i-a limitat sarcinile strict tehnic, dar și care impune obiective importante, gen play-off, baraj, promovare în SuperLigă. „E o presiune foarte mare, e greu să jucăm. Și nu vine din partea suporterilor”, și-a început italianul conferința de presă, după semieșecul tare amar cu Metaloglobus București (0-0). După ce s-a declarat public în dezacord cu vicepreședintele Nicu Croitoru sau cu fostul președinte Marcel Ghergu, Longo a crezut că poate să-și umfle mușchii cu oricine de la Chindia. Și că poate să dea afară orice jucător, să decidă cine intră în vestiar, pe teren, la baie, în birou, pe stadion sau urcă în autocar. Boriga a delimitat teritorii clare în club și a cerut rezultate imediate. Pentru că este și imaginea lui în joc, acceptând o provocare sportivă majoră, într-un moment extrem de complicat, din care poate să devină erou local sau un alt pariu eșuat. Nu a stat niciun moment pe gânduri când a venit vorba despre Croitoru și Ghergu, pe care i-a ofertat din start, fără să-l intereseze părerea lui Longo despre ei. „Antrenorii vin și pleacă. Oameni ca Nicu Croitoru sunt aici, cu clubul, și o să fie încă mulți ani”.

Signore, tu ai descoperit Chindia acum trei luni!

Presiunea pusă l-a încolăcit așa de tare pe Diego, încât simte cum se sufocă. Iar la întâlnirea cu jurnaliștii locali nu și-a putut ascunde panica, jignind gratuit. „Se simte o presiune, ostilitate. E normal să nu știți ce înseamnă presiunea!”. Hmm, o altă ironie! „Erau 10 puncte de făcut în 4 etape. Am făcut unul, rămân 9”. ,,Și facem noi 9 puncte, cu un asemenea joc?”, a venit întrebarea. ,,Nu mai vorbiți la plural cu NOI. Facem NOI, Chindia, 9 puncte. Cine e împotriva echipei, nu face. NOI, echipa, facem 9 puncte”. Alo, signore, tu ai descoperit Chindia în urmă cu trei luni, când ai ajuns pentru prima dată în Târgoviște! Așa că nu ne ține nouă lecții de patriotism sportiv local, cei care am rămas alături de Chindia și vom rămâne până la finalul zilelor. Și au mai fost replici iritante. (De ce ați renunțat așa de ușor la jucători importanți?). ,,Vorbim doar de meci, atât”. „Asta e problema, cine e de vină, pentru că nu am creat ocazii?… Mai răspund?… Învățați-mă!… Venim aici să aruncăm mingi?”.

Boriga: ,,Presa și-a făcut treaba foarte bine”

Din păcate, fiecare apariție a lui Diego Longo naște controverse, antrenorul Chindiei părând să se războiască pe mai multe planuri. E pe contrasens cu Croitoru, Ghergu, Golofca, Șerban, cu dușmani reali sau închipuiți, folosește aroganțe gratuite la adresa adversarilor și se strâmbă la jurnaliști. Iar președintele Gabriel Boriga a luat din nou atitudine, încă un semnal public de dezacord cu antrenorul, pe încă un subiect.Inclusiv după acest rezultat, presa și-a făcut datoria. Și și-a făcut-o foarte bine. Presa și-a făcut treaba și e bine să-și facă treaba. Nu mi s-a părut niciun atac, așa cum s-a transmis. Acum nu se mai poate vorbi de așa ceva (Sport Bazar). Interesant este că Boriga a ales să participe la conferințele de presă separat de Longo. Fără excepție! Vom reveni cu o amplă analiză tactică, cuplând jocurile de pregătire, cu primul oficial. Asta, pentru că nu s-a înțeles nimic din strategia de joc la meciul cu Metaloglobus, din formula de start, din schimbări și chiar din declarații. Impresia lăsată este de haos tactic. Iar meciul cu Unirea Dej, de sâmbătă, s-ar putea să-i fie fatal italianului, dacă nu se câștigă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here