Urban Titu dă antrenorul anului 2023! Marele premiu merge la Florin Anton

954

Parcursul de forță al liderului Urban Titu, cu 13 victorii și numai două remize în turul de campionat la Liga a 4-a, i-a adus lui Florin Anton premiul pentru Antrenorul anului 2023 în fotbalul județean. Este al doilea din carieră, după cel obținut în urmă cu doi ani. „Gonzo” a fost liderul voturilor pe 3 din cele 4 categorii de votanți, astfel că punctajul final i-a asigurat o victorie lejeră. Favoritul cititorilor, Gusti Voinea, a terminat pe locul 2, impresionând pe banca tehnică a echipei Viitorul Aninoasa, liderul din Liga a 5-a, Seria Nord, singura din fotbalul județean cu victorii pe linie în acest sezon, în ambele competiții, campionat și cupă. Podiumul a fost completat de Marius Rotaru, campion județean în premieră cu Recolta Gura Șuții. În Top 10 se mai regăsesc antrenori cu trofee câștigate anul acesta, precum Ion Olteiu (Cupa României), Cristian Bădoiu (Supercupa) sau Sorin Ion (Juniori U19).

Ooooo! Ce cadou frumos!”

Florin Anton (45 de ani) a primit cu multă bucurie vestea triumfului. „Ooooo! Ce cadou frumos, mai ales că pe 2 ianuarie este ziua mea de naștere! Le mulțumesc celor care m-au votat și oamenilor care au avut încredere în mine la maxim! Îi mulțumesc lui Costin Mirescu, președintele de la Urban Titu, care m-a luat de la Burduca și mi-a oferit oportunitatea să lucrez la un club profesionist! Le mulțumesc și celor de la Academia Târgoviște, unde antrenez niște copii minunați! Îi mulțumesc, în mod special, și soției, care mi-a dat multe sfaturi și a crezut în mine! Mă bucură enorm acest premiu, pentru că știu cât muncesc, cât mă pregătesc și cât suflet pun! Sunt abonat la toate site-urile de sport și într-o permanentă acumulare de informație. Este al doilea premiu obținut în 3 ani. Mulțumesc tuturor!”.

Clasament final

1. Florin Anton (ACS Burduca / Urban Titu / Academia Târgoviște)  57p

2. Augustin Voinea (Viitorul Aninoasa / Phoenix Târgoviște)              46p

3. Marius Rotaru (Recolta Gura Șuții / GȘA Nucet)                             41p

4. Remus Gîlmencea (Săgeata Braniștea / Chindia Târgoviște)           22p

5. Sorin Ion (Străjerii Răzvad / CSM Fieni)                                          20,5p

6. Cristian Bădoiu (Roberto Ziduri / Flacăra Moreni)                         16,5p

7. Marius Momel (Viitorul Voinești / Phoenix Târgoviște)                  13p

8. Daniel Gae (FC Potlogi)                                                                      8p

9. Ion Olteiu (Roberto Ziduri / Voința Ionești)                                     7p

9. George Preda (Victoria Comișani / Flacăra Moreni)                       7p

Clasament cititori

1. Augustin Voinea (Aninoasa / Phoenix)         15p

2. Florin Anton (Burduca / Titu / Academia)   12p

3. Sorin Ion (Străjerii / Fieni)                          10p

4. George Preda (Comișani / Flacăra)              7p

5. Marius Rotaru (Gura Șuții / Nucet)              6p

6. Ciprian Stănescu (Fieni)                               5p

7. Remus Gîlmencea (Braniștea / Chindia)      4p

8. Marius Momel (Voinești / Phoenix)             3p

9. Niki Liță (Șuța Seacă)                                  2p

10. Radu Șeran (Ocnița)                                  1p

Clasament reprezentanți cluburi

1. Florin Anton (Burduca / Titu / Academia)  15p

2. Marius Rotaru (Gura Șuții / Nucet)            12p

3. Augustin Voinea (Aninoasa / Phoenix)       10p

4. Remus Gîlmencea (Braniștea / Chindia)    7p

5. Daniel Gae (Potlogi)                                   6p

6. Cristian Bădoiu (Ziduri / Flacăra)               4,5p

6. Marius Momel (Voinești / Phoenix)            4,5p

8. Sorin Ion (Străjerii / Fieni)                          3p

9. Mădălin Ioniță (Crevedia / Burduca)           2p

10. Niki Liță (Șuța Seacă)                                1p

Clasament oficiali AJF

1. Florin Anton (Burduca / Titu / Academia)      15p

2. Marius Rotaru (Gura Șuții / Nucet)                12p

3. Augustin Voinea (Aninoasa / Phoenix)           10p

4. Remus Gîlmencea (Braniștea / Chindia)        7p

5. Cosmin Toboșaru (Moroeni / CSȘ / Kinder)  6p

6. Cristian Bădoiu (Ziduri / Flacăra)                   5p

7. Mădălin Ioniță (Crevedia / Burduca)              4p

8. Sorin Ion (Străjerii / Fieni)                             2,5p

8. Marius Momel (Voinești / Phoenix)               2,5p

10. Ion Olteiu (Ziduri / Ionești)                          1p

Clasament jurnaliști

1. Florin Anton (Burduca / Titu / Academia)     15p

2. Marius Rotaru (Gura Șuții / Nucet)                11p

2. Augustin Voinea (Aninoasa / Phoenix)          11p

4. Cristian Bădoiu (Ziduri / Flacăra)                  7p

5. Ion Olteiu (Ziduri / Ionești)                            6p

6. Sorin Ion (Străjerii / Fieni)                             5p

7. Remus Gîlmencea (Braniștea / Chindia)        4p

8. Marius Momel (Voinești / Phoenix)               3p

9. Daniel Gae (Potlogi)                                       2p

10. Mihail Savu (Gheboaia)                                1p

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here