Tudor Emil i-a redus la tăcere pe doi dintre contestatarii lui Ioan Negoescu din Comitetul Executiv, Florin Tuiu și Vali Junghie. Nu și pe Ionel Pitaru, singurul care continuă să-l conteste public pe Negoescu, repus în fruntea arbitrajului, chit că la primul lui mandat am consemnat cele mai mari scandaluri din istoria acestui fenomen. „Dacă l-au ales, să fie sănătoși, eu îi urez succes! Dar nu cred că va face față, pentru că în ultimul lui mandat au fost multe probleme. Să ne ferească Dumnezeu de încă o grevă, pentru că județele vecine nu ne mai dau arbitri, au văzut ce probleme sunt în Dâmbovița! Cei din Teleorman au fost cu mine la un meci la Coada Izvorului, iar dacă nu eram acolo, nu știu cum ieșeau. Au anunțat că nu vor mai trimite niciodată arbitri aici. Moravurile vechi nu cred că vor înceta. O să urmăresc cu atenție delegările, pentru că îi cunosc pe arbitri, știu ce datorii au unii pe la niște președinți de echipe, iar dacă aceștia au nevoie de ei, cer să fie delegați la meciurile lor. Să sperăm cu nu se vor mai întâmpla aceste lucruri, dar nu cred, pentru că treburile urâte merg înainte. Scandalurile de pe stadioane au loc și din cauza delegărilor făcute la comandă, pentru că cei care știu că anumiți arbitri au fost delegați intenționat la un anumit meci, se aprind și mai repede la o decizie greșită sau la limită. De asta se întâmplă ce se întâmplă pe stadioanele din județ”, a spus Ionel Pitaru, care apasă pe un subiect dur, practica delegărilor la comandă.
Tudor e la cheremul unor primari
Din informațiile noastre, Tudor Emil nu propune un președinte de arbitri, până nu obține consimțământul anumitor conducători de cluburi, de obicei primari de localități, cei care l-au ajutat de-a lungul anilor. Spre exemplu, aceștia nu l-au mai agreat pe Ion Coman, apoi au sacrificat-o pe Petruța Iugulescu și nu l-au dorit sub nicio formă pe Ion Pitaru. În schimb, Țuți Negoescu le este pe plac, iar Tudor le-a făcut pe plac. Pentru el, tot ce contează, este să plece încărcat.