Unul dintre personajele interesante al fotbalului dâmbovițean este Eric Ploeșteanu. Acesta este trezorierul Asociației Județene de Fotbal, face parte din Categoria 1 de Arbitri din cadrul CJA Dâmbovița, dar deține și Licența C UEFA. În ciuda faptului că este foarte tânăr, Ploeșteanu poartă pe umeri multă responsabilitate, de care se achită cu succes în activitățile întreprinse. Acesta vine din lumea fotbalului, sport pe care l-a practicat timp de 13 ani, astfel că activitățile din prezent au fost ușor de gestionat pentru tânărul în vârstă de 20 de ani.
„Mi-a fost ușor să înțeleg jocul și starea jucătorilor”
Eric și-a încheiat junioratul la Kinder Târgoviște, iar de arbitraj s-a apucat în anul 2017. Acesta își propune să ajungă în Lotul pentru Liga a 3-a. „Am fost dus la Kinder Târgoviște la vârsta de 7 ani, acolo am lucrat cu domnul Edi Prisăcaru. Am fost jumătate de an la CSȘ Târgoviște, cu domnii Cosmin Toboșaru și Nicu Croitoru, apoi m-am transferat la Chindia, am avut o perioadă de doi-trei ani acolo, am fost la domnul Irinel Voicu și am terminat junioratul cu domnul Sică Bârdeș. Am 13 ani de fotbal. La vârsta de 17 ani am început să practic arbitrajul, a fost greu să mă impun la început, vârsta nu mă ajuta deloc. Mi-a fost ușor să înțeleg jocul și starea jucătorilor, pentru că am practicat fotbalul. Doi ani am fost arbitru asistent, apoi am fost propus de CJA Dâmbovița, pentru a fi arbitru central, și a început să-mi placă. Eu sper ca în vară să promovez în lotul de Liga a 3-a ca arbitru central, aș vrea și mai sus, dar nu este o prioritate pentru mine arbitrajul”. Chiar și fratele mai mic, Denis, a optat pentru arbitraj, la nici 15 ani.
„Îmi place ceea ce fac”
Ploeșteanu este cel mai tânăr trezorier din fotbalul național, fapt pentru care și-a atras simpatia colegilor din Federația Română de Fotbal, după cum a transmis în cadrul emisiunii Sport Show, pe Columna TV. „Am terminat Liceul Economic în urmă cu doi ani. La AJF Dâmbovița este primul job, am fost invitat de către domnul președinte Ciprian Prisăcaru, am acceptat imediat și spun că am luat decizia corectă. Am crescut din punct de vedere profesional, îmi place ceea ce fac, a fost o alegere bună pentru mine și pentru viitorul meu. Oamenii cu care interacționez au înțeles scopul meu și modul meu de lucru. Am fost la FRF în această vară, m-am prezentat colegilor și au spus că sunt cel mai tânăr de acolo. Au rămas surprinși de câte lucruri pot să fac”.











