În această ediție de Liga 1 la Baschet Masculin a apărut o echipă nouă, CS Universitar Târgoviște. Formația dâmbovițeană face parte din Grupa B și a disputat până în acest moment patru partide. S-au înregistrat două înfrângeri, cu CSM BBA Petrolul 2 Ploiești (66-84) și ABC Laguna București (49-79), dar și două victorii. Prima a fost cu CS Politehnica Iași (83-75), iar în ultima etapă disputată, la finalul săptămânii trecute, echipa târgovișteană a învins ABC Leii București. Universitar Târgoviște are ca antrenor un macedonean, Nikola Velev, iar în componență mulți localnici, actuali sau foști baschetbaliști ai Clubului Sportiv Școlar.
Primul succes pe teren propriu
Meciul disputat în Sala „Ioan Valerian” a început echilibrat, iar primul sfert s-a încheiat la egalitate, 20-20. CS Universitar Târgoviște a trecut la conducerea jocului începând cu sfertul doi, pe care l-a câștigat cu 23-14, pentru ca mai apoi să se impună și în partea a treia a jocului, 24-15. Chiar dacă a cedat în ultima parte a meciului, 16-24, formația târgovișteană s-a impus într-un final cu 83-70. Chiar dacă a pierdut, echipa din capitală a oferit cel mai bun marcator al jocului, pe Vladyslav Mustiatsa, cu 32 de puncte. De partea cealaltă, pentru CS Universitar, cele mai multe puncte au fost reușite de Iannis Păduraru, 27. Echipa târgovișteană ocupă locul 4 în Grupa B, cu 6 puncte, iar în etapa următoare joacă în deplasare la echipa de pe ultimul loc, CSU Știința București.
CS Universitar Targoviste – ABC Leii Bucuresti 83-70 (20-20; 23-14; 24-15; 16-21)
Universitar Târgoviște: Drăghici (5), Tănase (16), Roman (1), Rizescu (5), Turbatu (8), Toma (4), Papuc (17), Păduraru (27). Antrenor: Nikola Velev.
Leii București: Mustiatsa (32), Ionescu (9), Telegariu (11), Peters (6), Unitu (2), Păcălici (7), Niculescu (3). Antrenor: Bogdan Amăriucăi.
Sursa foto: Clubul Sportiv Universitar Târgoviște