Richard Ștefan, cel mai tânăr președinte de comisie AJF! „Vom aplica regulamentul ca la carte”

1427

După ce a câștigat alegerile pentru postul de președinte al Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, Ciprian Prisăcaru a mutat interesant în privința comisiilor. Una dintre cele mai importante din organigramă este Comisia de Disciplină și Etică, iar alegerea președintelui din cadrul acesteia a surprins mulți oameni din fotbalul dâmbovițean. Richard Ștefan (28 de ani) este cel mai tânăr președinte al unei comisii jurisdicționale din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, dar și-a propus obiective importante, pe care speră să le îndeplinească alături de colegii săi, Tinel Aldea și Vasile Dan.

„Sunt nerăbdător să începem activitatea”

Richard Ștefan s-a simțit onorat în momentul în care i s-a propus această poziție și este sigur că lucrurile vor merge în direcția potrivită pentru fotbalul dâmbovițean. „Pot spune că am fost onorat să fac parte dintr-o asemenea comisie, îi mulțumesc domnului președinte Ciprian Prisăcaru pentru încrederea acordată! Ce pot să le spun membrilor afiliați este că ne-am trasat anumite obiective și că ne dorim ca activitatea să fie bazată pe principii de legalitate, fair-play, să fie un nou început.  Le mulțumesc colegilor mei! Sunt nerăbdător să începem activitatea împreună cu ei. Nu am nicio emoție, sunt sigur că lucrurile vor merge foarte bine. Suntem oameni cu un CV în spate, chiar dacă am o anumită vârstă, am terminat anumite studii, am făcut anumite cursuri, am lucrat ca jurist trei ani pe litigii civile. Activitatea de la comisie mi se pare că nu e foarte  complicată, comparativ cu ce făceam la muncă”, a transmis președintele Comisiei de Disciplină și Etică, în cadrul ultimei ediții a emisiunii Sport Show, pe Columna TV.

„Nu e ușor să aplici regulamentul”

Tânărul președinte de comisie a vorbit despre echipa pe care o conduce și are încredere că va putea aplica corect regulamentul, sperând să beneficieze și de sprijinul membrilor afiliați. „Avem o responsabilitate față de echipe, vă asigurăm că vom aplica regulamentul ca la carte. Nu trebuie să ieșim noi în evidență, avem un regulament aprobat. Îi sfătuiesc pe membrii afiliați să îl citească, iar dacă au nelămuriri, noi le stăm la dispoziție. Colegii mei au foarte mare experiență, domnul Aldea e un om foarte priceput în statistică, un renumit jurnalist, a fost și arbitru la un nivel destul de bun, iar domnul Vasile Dan, de la Pucioasa, e observator federal, a fost conducător la mai multe echipe din județ. Sunt oameni pe care mă bazez. Sunt sigur că mă vor ajuta și vom face treabă bună. Vom încerca să aplicăm regulamentul, lucru care nu știu dacă se întâmpla în totalitate înainte. Nu e ușor să aplici un anumit regulament, dacă nu ai anumite cunoștințe, pentru a putea să îl interpretezi. În perioada de pandemie, chiar am ținut legătura cu cei din fotbalul județean, am destul de mulți amici, iar primirea mea a fost una pozitivă. Am văzut că și dânșii au înțeles că lucrurile se schimbă. Sunt lucruri pe care ei ar fi trebuit să le înțeleagă de mai mult timp”.

* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here