Pregătiri pentru Liga a 3-a! Victorii pentru Flacăra Moreni și FC Pucioasa

1360

Aflate în plin proces de pregătire pentru partea a doua a sezonului, Flacăra Moreni și FC Pucioasa au disputat câte două jocuri de pregătire săptămâna aceasta. Formațiile antrenate de Gabriel Paraschiv, respectiv Sică Bârdeș, fac parte din Seria a 4-a a Ligii a 3-a, ambele fiind implicate în lupta pentru play-off. Flacăra este mult mai aproape de o clasare în top 4 la finalul sezonului regulat, însă și Pucioasa păstreză șanse matematice înainte de ultimele trei etape. În prima rundă din 2023, Flacăra Moreni stă, în timp ce trupa lui Bârdeș evoluează pe teren propriu cu ultima clasată, Muscelul Câmpulung.

Flacăra s-a impus fără emoții

La jumătatea acestei săptămâni, Flacăra Moreni a învins o formație din Liga a 4-a Ialomița, FC Roveni, cu scorul de 3-0, după ce la pauză a avut un avantaj de două goluri. Sâmbătă, echipa lui Gabi Paraschiv a întâlnit Unirea Ungureni, ocupanta ultimului loc din Liga a 4-a Dâmbovița. Flacăra s-a impus cu 6-1, după ce la pauză a fost egalitate, 1-1. Pentru echipa morenară au punctat Gabriel Negrea, Andrei Zaharia (2) și Claudiu Niculăescu (3).

Succese clare pentru Pucioasa

În primul joc de pregătire din acest an, FC Pucioasa a trecut de Chindia Târgoviște U19 cu scorul de 6-2. Nisipeanu (2), Calofir (2), Tolea și Diță au punctat pentru echipa lui Bârdeș, în timp ce pentru Chindia au marcat Ghiță și Tache. Sâmbătă, FC Pucioasa a întâlnit pe Urban Titu, locul 4 din Liga a 4-a, reușind să se impună cu 6-1, grație reușitelor semnate de Căpraru, Fuiorea, Croitoru, Tolea, Călin și Calofir.

Foto Facebook: State Gheorghiță

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here