Unul câte unul, sportivii cu mare potențial ai județului abandonează activitatea de performanță. Chiar dacă obțin rezultate promițătoare în competițiile naționale, talentele locale renunță fix atunci când ar putea să facă pasul către adevărata elită, senioratul. Cei mai afectați sunt sportivii legitimați la cluburile ministeriale, cluburi care nu-și permit să le mai ofere nimic, incluzând aici premieri, indemnizații, medicație, echipament, deplasări sau cazări. În aceste condiții, abandonul a devenit sport național, chit că s-au făcut eforturi și investiții de ani de zile. Ultimul exemplu de notorietate locală îl reprezintă Ana Maria Balache, atletă care anul trecut a fost selecționată în lotul național U16, în probele de 100 m liber și 200 m liber, fiind inclusă și în lotul extins pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European. Multiplă medaliată națională, sportiva de la CS Târgoviște avea nu doar un potențial uriaș, dar și un culoar favorabil, pentru a urca treptele marii performanțe. Și s-a lăsat. Brusc, fără nicio șansă de revenire. Degeaba au încercat cei din club să o recupereze pentru sport, s-au șters într-o clipă toți anii de muncă, în condiții extreme. Am scris-o și o repet, atleții sunt cei mai oropsiți dintre sportivii locali. Nu au de niciunele. O sală a lor, o pistă de alergat, un vestiar, un duș, absolut nimic. Se pregătesc sub cerul liber, la temperaturi negative sau caniculare, pe aleile asfaltate din Parcul Chindia, printre oamenii care ies la plimbare sau câinii maidanezi ce bântuie pe malul Ialomiței. Antrenorii nici măcar nu se mai plâng, s-au resemnat. Sunt conștienți că nu-i ajută nimeni, dar și că după retragerea lor, se va alege praful de atletismul dâmbovițean. Cu o arie tot mai limitată de selecție (cine își mai îndrumă copilul către atletism?) și fără condiții minime de pregătire, orice sportiv care ajunge să participe la o competiție națională reprezintă un câștig uriaș. Dacă mai urcă și pe podium, e deja o realizare gigant pentru județul nostru. Iar când ajunge acolo, abandonează. E frustrant, dureros, strigător la cer! Dar cui îi pasă?
