„Plâng zilnic, mă seacă la suflet dorul de copii”! Paște în lacrimi pentru multe cadre medicale din Târgoviște

1680

Sărbătorile Pascale găsesc multe cadre medicale târgoviștene departe de copii, pe care nu i-au mai îmbrățișat de săptămâni bune. Cum riscul de infectare cu noul coronavirus este permanent în spitale, mulți dintre cei care își desfășoară activitatea aici au luat o decizie apăsătoare, de a-i trimite pe copii la rude, de obicei alături de bunici. „Mi-a fost extrem de greu să mă decid, dar sănătatea copilului este cea mai importantă și merită orice sacrificiu. Există și un aspect favorabil, anume că am unde să-l las. Sunt colegi care revin acasă cu inima strânsă și se roagă tot timpul la Dumnezeu să-i țină sănătoși, să nu-i îmbolnăvească și pe cei din familie. Consumul psihic este uriaș, nu vă puteți închipui ce traume trăim. Unii dintre noi am ajuns să solicităm consiliere psihologică”, ni s-a destăinuit un medic care profesează la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.

„Nu am fost testați, urgențele sunt cei simptomatici”

„Vorbesc zilnic pe video cu cei mici, însă mă seacă enorm că nu pot să-i iau în brațe. Mi se rupe sufletul de dorul lor și plâng zilnic. Mă rog la Dumnezeu să treacă mai repede perioada asta, să fiu iarăși lângă inimioarele mele. Nici de Paște nu pot să stau cu copilașii mei la masă, să-i sărut pe obraji, să mă joc cu ei. Foarte puțini dintre noi suntem testați, doar cei care au avut simptome, noroc că au ieșit negativi. Deși există riscul să ne infectăm în fiecare zi, nu am fost testați, altele sunt urgențele, pacienții simptomatici”, și-a dezvăluit trăirile un alt cadru medical târgoviștean.

„Merg să-mi privesc copiii prin gard”

„Părinții mei locuiesc la țară, unde i-am dus și pe copii. Merg doar până la poartă, să-i privesc prin gard, și plângem cu toții”, completează scenariul o asistentă. Chiar dacă Dâmbovița rămâne printre puținele județe în ale căror spitale nu apar în mod oficial cadre medicale infectate cu COVID-19, riscurile la care sunt expuse rămân în continuare foarte mari. Mai ales că, în proporție covârșitoare, personalul medical dâmbovițean nu este testat, iar mulți angajați sunt nevoiți să locuiască alături de copii, frați, părinți sau bunici.  

Sursa foto: Parents Together

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here