În vinerea neagră din 19 mai, care rămâne consemnată ca ziua retrogradării Chindiei, în nordul Munteniei a mai avut loc un asemenea eveniment (și nu prea). Este vorba despre spectacolul de teatru dramatic „Ruperea picioarelor”, oferit în premieră de actorii județelor învecinate, Argeș și Prahova. Desfășurat pe scena stadionului din Trivale, al cărui nume nu-l amestecăm aici, din respect pentru genialul fotbalist, la concurență cu reprezentația de la Târgoviște, spectacolul acesta s-a bucurat de o regie impecabilă. Dramatism total, luptă pe viață și pe moarte, și chiar ieșiri din scenă. Părea atât de cruntă lupta, încât și dacă ai fi fost specialist în dramaturgie, tot ai fi crezut că e reală. Doar două momente i-au cam trădat, totuși, pe actori. Când Chindia era condusă cu 2-0 de „voluntarii” lui Ciobotariu și la 2-2, cu zece minute înaintea finalului dureros de sub Turn. La prima trădare, „combinata actoricească” a fost avertizată din lojă, să lase cotonogeala mai moale, că la Târgoviște e ok. Și au apărut câteva îmbrățișări… necuvenite, într-o piesă de un asemenea dramatism. Momentul celei de-a doua trădări, observat de toată sala (pardon, tribuna!), a fost când Șerban a egalat. Toată munca lor actoricească s-ar fi dus pe apa Argeșului, dacă… Dar nu a fost să fie! Zece minute, regizorii, unul argeșean, altul prahovean, au plimbat icoanele prin buzunare, mai ceva ca Puiu Iordănescu, și-au făcut mătănii ca Gigi Becali, în timp ce actorii își pansau rănile pe banca de rezerve sau se plimbau pe „scenă”, cu ochii pe ecranele telefoanelor arătate de spectatori. Când spectacolul s-a încheiat, a început inventarul oaselor rupte. Mare bucurie în ambele tabere. Toate elementele de bază ale scheletelor erau la locul lor, în stare perfectă de funcționare. Obiectiv îndeplinit. La plecare, trupa prahoveană a constatat că rezultatul nu-i face cinste, că e prea mare, nu le ajungea 1-0? Păi, dramatismul, zice regizorul din fotoliul de lângă șofer, unde mai era? Burleanu a văzut destule piese, știe să facă diferența. În timpul acesta, pe străzile Piteștiului se cânta și se recitau versuri de baladă. „Pe Argeș în jos / Pe un deal frumos / Sus, pe 1 Mai / E mare alai”. La Târgoviște era liniște. În Cetate, teatrul și actorii nu se amestecă cu fotbalul și fotbaliștii. Aici, cinstea e la ea acasă. Mai bine să pierzi cinstit, decât să câștigi nedemn. Dintr-un ungher al minții, îmi vine o veste. „Stai liniștit, Argeșul se întâlnește cu Dâmbovița și ca ape curgătoare. Ne urmează și ei în Liga a 2-a, îi trimite Dinamo, feblețea ta”. Asta, da veste. Să ști că se poate întâmpla. Piesa de teatru trebuie să aibă și un necrolog. Ăsta e.
VASILE NEAGU
