O privire prin obiectivul evoluțiilor Chindiei! 3-0 cu Steaua, cel mai bun rezultat

553

Cele 9 victorii ale Chindiei, din cele 17 etape ale campionatului regular, disputate până acum, stau la baza poziției ocupate în clasament, locul 7. Chiar dacă victoria cu Sepsi a fost obținută la masa verde, regulamentul are legile lui, care trebuie respectate. Aceste victorii, care i-au adus echipei târgoviștene 27 de puncte, au fost obținute prin marcarea a 22 de goluri și primirea a doar 3. Egalurile, 3 la număr, completează totalul punctelor echipei, 30. Înfrângerile, 5, au lăsat urme grele, pentru că două dintre ele au fost suferite chiar pe teren propriu, cu Voluntari și Afumați. În plus, ele au tras și golaverajul în jos, raportul fiind 3-10. Cu toate acestea, la acest capitol, goluri marcate / goluri primite, Chindia nu stă rău, având +15 (30-15). Doar FC Bihor, ASA Tg. Mureș și Reșița au marcat mai multe goluri decât elevii lui Ilie Poenaru. Prin comparație, primele două echipe din clasament, Corvinul și Sepsi, au marcat 28, respectiv 25 de goluri. La capitolul încasări, Chindia stă, deasemenea, bine, fiind pe locul 3, după Corvinul și Voluntari, dar la egalitate cu Sepsi, 15 goluri primite. Cifrele acestea, oricând de seci apar pentru unii, demonstrează că atât atacul, cât și apărarea, și-au făcut datoria. Este foarte posibil ca acest lucru să influențeze, în mod pozitiv, locul echipei în campionatul regular.

An încheiat cu 3 victorii consecutive

Indiscutabil, cel mai bun rezultat al Chindiei a fost victoria cu 3-0 în fața echipei Steaua, partidă care s-a bucurat și de cel mai numeros public. La polul opus, Chindia – Voluntari 0-2 a fost cel mai slab, și de la el a început criza, continuând cu o altă înfrângere acasă, Chindia – Afumați 2-3. Și, în fine, eșecul de la Iași. Au fost și rezultate de egalitate care au produs nemulțumire, cel mai acutizat fiind acel 1-1 de la Câmpulung. Regretul cel mai mare s-a produs la Hunedoara, unde târgoviștenii au fost învinși de un arbitru miop, Mazilu, care i-a anulat Chindiei un gol absolut valabil. Cea mai lungă perioadă de imbatibilitate a avut loc între etapele 3 și 9, când târgoviștenii au obținut 5 victorii și două egaluri, necunoscând înfrângerea. O asemenea perioadă ar putea urma și acum, după cele trei victorii consecutive, care ar propulsa echipa în play-off, adică în lupta directă pentru promovare. Pentru acest vis trebuie să așteptăm până în februarie, când se reia campionatul regular. Până acum, în cele 17 etape disputate, așa a arătat Chindia, privită prin obiectivul evoluțiilor ei.

VASILE NEAGU

Foto: AFC Chindia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here