Lider surpriză la Liga a 5-a! Viitorul Ocnița e regina Nordului

1578

Stagiunea 2022-2023 este una extrem de interesantă la nivelul Seriei Nord din Liga a 5-a. Dacă în sezonul trecut lupta pentru primul loc s-a purtat între două echipe, de această dată sunt cinci formații care au șanse reale la treapta de top a ierarhiei. De asemenea, și locul secund are o importanță aparte în actualul sezon, pentru că asigură prezența la barajul de promovare, acolo unde ocupanda locului 2 din Seria Nord va întâlni o echipă de Liga a 4-a, aflată în zona de jos a clasamentului. S-au disputat multe meciuri interesante, care au avut un impact mare atât în zona superioară a clasamentului, cât și în partea de jos a ierarhiei, acolo unde clasamentul este destul de comprimat.

Ocnița, parcurs foarte bun

Primul loc al clasamentului este ocupat de Viitorul Ocnița, cu 39 de puncte, apoi urmează o serie de patru echipe cu același număr de puncte, 34: Unirea Colibași, AFC Raciu, Victoria Comișani și Voința Tătărani. Rămân destul de aproape de partea superioară a clasamentului Știința Finta și Viitorul Gheboaia, ambele având câte 31 de puncte. Sunt departe de zona roșie a ierarhiei CSC Valea Lungă, cu 27 de puncte, și Luceafărul Dărmănești, cu 24. Momentan sunt lipsite de emoții Sportul Vlădeni, cu 17 puncte, Olimpia Mărcești și Voița Săcueni, ambele având câte 16 puncte, și Olimpicii Ulmi, cu 15. Cele mai expuse sunt Voința Adânca, cu 13 puncte, Vânătorul Rățoaia și ACS Gura Ocniței, ambele câte 9 puncte, și Comerțul Viișoara, cu 7.

Returul începe pe 5 martie

Ocupanta locului secund, Unirea Colibași, are cel mai bun atac din serie, cu 60 de goluri marcate, fiind urmată de Viitorul Ocnița, cu 55, și Voința Tătărani, cu 51. Ocnița are cea mai bună apărare din serie, cu 23 de goluri încasate, pe locul secund în această ierarhie este Știința Finta, cu 25, în timp ce AFC Raciu și Victoria Comișani au primit câte 30. Campionatul se va relua pe data de 5 martie 2023, când sunt programate partidele: Voința Adânca – Voința Săcueni, Olimpicii Ulmi – Viitorul Ocnița, Vânătorul Rățoaia – Sportul Vlădeni, Luceafărul Dărmănești – Unirea Colibași, CSC Valea Lungă – AFC Raciu, Victoria Comișani – Voința Tătărani, Viitorul Gheboaia – Comerțul Viișoara și Olimpia Mărcești – ACS Gura Ocniței. În runda inaugurală din 2023, Știința Finta va sta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here