Moment delicat pentru Cordoș! Situație complicată pentru Chindia

1461

În mediul local de presă, numind aici publicația online Dambovita Pe Net, Andrei Cordoș ar urma să fie demis astăzi de asociați, la pachet cu antrenorul Vasile Miriuță. După o scurtă vizită acasă, la Cluj, Cordoș a revenit la Târgoviște. Era la curent cu ce s-a scris și a acceptat imediat un dialog pe subiect. Situația este destul de complicată la club, iar fără susținerea asociaților, lucrurile ar putea degenera periculos. La ei pare a fi ultima speranță.

S-a vehiculat varianta înlocuirii din funcția de președinte. Au existat discuții cu asociații în acest sens?

– Nu avem discuții în acest sens, oricât de mult și-ar dori unii. Împreună cu asociații avem doar discuții constructive, despre cum putem redresa această situație grea prin care trecem.

Echipa a rămas datoare la nivelul rezultatelor. Credeți că obiectivul impus, calificarea în play-off, poate fi ratat?

– Este adevărat că ne-am fi dorit să avem mai multe puncte în clasament după aceste 5 etape, dar eu sunt convins că staff-ul tehnic, împreună cu băieții, știu ce au de făcut, pentru a ne atinge obiectivul. Am mare încredere în toți.

Efectele trecutului pot fi devastatoare. Sunt multe memorii pe rol, termene de plată. Care este situația reală aici?

– Există datorii, am mai spus-o. Situația, într-adevăr, este una grea, dar am convingerea că vom reuși să plătim. Dacă nu, cu siguranță, vor fi probleme mari.

Ce reprezintă aceste datorii? Care sunt termenele limită de plată?

– Deja avem scadențele foarte aproape. Suntem obligați să găsim resursele necesare. Nu este de joacă! Lumea asta ar fi bine să înțeleagă. Momentul greu al echipei. E foarte greu să construiești ceva din nimic, și cu probleme, însă cu atât mai mare va fi satisfacția unui succes în care noi chiar credem.

Eu am preluat clubul în situația pe care o știm cu toții”

Sunt multe salarii restante către foștii jucători?

– Da! Câte 4-5 salarii, din păcate. Însă, atunci când am venit, știam situația, nu este o surpriză.

Ați reușit să faceți vreo plată din restanțele financiare?

– Da, am reușit să mai și achităm unele datorii. Sigur că, încă sumele restante sunt mari, dar ușor-ușor, vom închide cu fiecare, inclusiv furnizori.

Până la urmă, câți jucători au memorii depuse?

– Aproape toți.

Am văzut că și foști antrenori sau conducători.

– Unii dintre ei doar.

Ați moștenit datorii mari și la furnizori?

– Da, din păcate! În mare, ne înțeleg toți furnizorii, și chiar ne ajută. Nu se pune problema să nu le plătim, eșalonat, așa cum putem.

Să înțeleg că dacă nu se va plăti rapid, există riscul depunctării, chiar al falimentului?

– Normal că există, dar noi nu ne gândim la așa ceva, și vreau să se înțeleagă foarte clar. Vom rezolva problemele, așa cum am spus.

Eventuale depunctări ar afecta serios îndeplinirea obiectivului, moralul echipei. Să nu mai vorbesc de reacția fanilor…

– Absolut! Suntem conștienți. Dar, până la urmă, eu am preluat clubul în situația pe care o știm cu toții. Nu ne ascundem, este o provocare foarte mare. Personal, îmi doresc foarte mult ca acest club să devină unul curat, fără datorii.

Fără sprijinul asociaților, nu am avea cum să trecem peste această perioadă”

De unde veți atrage atâția bani, într-un timp foarte scurt?

– Avem discuții avansate cu sponsori si oameni care cred în acest proiect. Plus alte surse de venit. Bilete, jucători la echipele naționale și, poate, chiar oferte de cumpărare pentru unii jucători.

Asociații cunosc situația? Ce poziție au?

– Bineînțeles! Fără sprijinul lor, nu am avea cum să trecem peste această perioadă, și le mulțumesc pe această cale! Sunt alături de echipă și ne sprijină cu tot ceea ce pot.

Miriuță ce obiectiv are?

– Promovare! Este un singur obiectiv pentru toată lumea.

Ce ne puteți spune despre Chamed, Fedele sau Matiș?

– Matiș a revenit la antrenamente, este în lotul echipei. Fedele sosește miercuri la Târgoviște și va începe pregătirea după intervenția avută. Chamed se recuperează în Franța și va reveni în octombrie, dacă totul decurge normal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here