Minunea de pe Estadio da Luz! Va fi o primăvară frumoasă în Champions League

475

Într-adevăr, fotbalul este capabil să ofere surprize uriașe. Miercuri seară, în etapa a 8-a din Champions League, sportul rege și-a mai prins un diamant pe coroana strălucitoare. În ultimele secunde ale partidei Benfica Lisabona – Real Madrid, disputată pe Estadio da Luz, a avut loc o fază magnifică. Până în minutul 30, când Kylian Mbappe a deschis scorul, jocul a fost echilibrat, neexistând diferență de valoare între echipe. De fapt, până la pauză, portughezii au egalat prin Schjelderup (36) și au preluat conducerea, după un penalty transformat de Pavlidis (45+5). Încurajată frenetic de suporterii care începuse să viseze la o minune, calificarea în play-off-ul pentru optimi, Benfica majorează scorul prin același Schjelderup (54), 3-1. Golgheterul competiției, Mbappe, își aduce aminte că trebuie să repete dublele din partidele precedente și reduce diferența (58). Portughezii aveau 3-2 în prelungiri, însă erau pe locul 25, chiar sub linie, din cauza golaverajului egal cu cei de la Marseille. Realul își micșorează efectivul prin eliminările lui Asencio (90+2) și Rodrygo (90+7). Și vine ultima fază a meciului, o lovitură liberă. Portarul Benficăi, Trubin, urcă în careul advers. Totul sau nimic! Aursnes trimite la bătaie, Trubin se înalță și trimite cu capul balonul în poartă. La 4-2, Benfica a trecut peste Marseille, pe locul 24 și, astfel, a prins in extremis prezența în play-off-ul pentru optimi. Realul pierde calificarea directă și, terminând pe locul 9, merge în play-off. S-au calificat direct echipele Arsenal, Bayern, Liverpool, Tottenham, FC Barcelona, Chelsea, Sporting Lisabona și Manchester City. Această calificare fabuloasă a lusitanilor, prin dramatismul și insolitul ei, a animat toată presa europeană și mondială, titlurile fiind la fel de inspirate precum decizia portarului Trubin de a urca în atac. Deși începuse dezastruos această campanie europeană, cu patru înfrângeri consecutive, echipa antrenată de Jose Mourinho a încheiat magistral. Am văzut, pe Estadio da Luz, copii mâncând eșarfele de la gât și fete exaltând în sutiene! Fotbalul ne-a demonstrat, încă o dată, de ce minuni este în stare să facă. Cu siguranță, va fi o primăvară frumoasă în Champions League, și o vară așijderea la Mondialul din America.

VASILE NEAGU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here