În lumea sportului se spune că indiferent de ramura pe care o practică, cei mai buni, care ajung să reprezinte țara în competiții europene și mondiale, sunt adevărați ambasadori pentru conaționalii lor. Pe lângă performanțele de excepție, acești sportivi trebuie să aibă și un comportament ireproșabil în afara competițiilor. Ceea ce am văzut că au făcut jucătorii kosovari la București întrece orice… sublimită de educație. În primul rând, abandonarea luptei înainte ca ea să se încheie, lucru rar întâlnit în istoria fotbalului, și care demonstrează chiar lipsă de respect față de țara pe care o reprezentau. Apoi, au mers la vestiare și au comandat pizza. În timp ce ei se înfruptau la căldură, pe teren echipa României tremura, ca și spectatorii, în așteptarea lor, sperând că se vor răzgândi și vor reveni pe teren, pentru continuarea jocului, din care mai rămăsese două minute din prelungiri. Nu au făcut-o, s-au săturat și au plecat, lăsând la vestiar un peisaj dezolant, cum doar niște barbari ar fi putut să o facă. La retragerea de pe teren au „salutat” publicul cu semnul „vulturul albanez”. Nu știm dacă acest gest este unul provocator, pentru că el face trimitere la vulturul negru bicefal de pe steagul Albaniei, țară care stă la originea formării statului Kosovo. Dar nici răspunsul suporterilor români, care au scandat „Serbia, Serbia”, nu poate fi considerat jignitor la adresa oaspeților.
Regulamentul e clar ca lumina zilei
Precaută, FRF a informat UEFA că această scandare poate fi posibilă în timpul partidei cu Kosovo, și a anunțat forul european din timp. Acesta, a confirmat că dacă se rezumă doar la atât, scandarea nu este una rasistă. Pentru a se plasa pe primul loc în grupa 2 din UEFA Nations League, Kosovo avea, mai întâi, nevoie de o victorie la București. Ultima rundă a grupei putea hotărî câștigătoarea. În loc să o facă într-un mod fair-play, când au văzut că nu mai pot obține victoria, deși, trebuie să recunoaștem că au jucat mai bine decât România, au apelat la cea mai josnică idee, abandonarea luptei, fără niciun motiv. Aceasta însemna pierderea partidei cu 3-0. Dacă i-ar fi trimis arbitrul la vestiare, considerând că în tribune s-au petrecut lucruri reprobabile, și după 15 minute acestea ar fi continuat, atunci ei ar fi câștigat cu 3-0. Dar, arbitrul era ocupat cu o „gâlceavă” provocată tot de un jucător de-al lor, un fault la Alibec și apoi o ripostă, când kosovarii s-au retras. Regulamentul e clar ca lumina zilei, și sancțiunile pentru oaspeți pot fi foarte drastice.
O luptă sportivă trebuie dusă până la capăt
Chiar apare întrebarea, dacă nu cumva UEFA s-a grăbit cu primirea acestui stat în rândurile sale, când putea mai bine să permită jucătorilor kosovari să evalueze în echipa Albaniei, dacă tot îndrăgesc ei vulturul negru de pe steagul acestei țări? Pentru mulți suporteri ai kosovarilor, vinovatul este căpitanul echipei Amir Rrahmani, cel care le-a cerut jucătorilor să meargă la vestiare. Nu știm dacă acest căpitan, care prin alipirea palmelor și… „fâlfâirea” degetelor mari, chiar ziceai că are un vultur în mâini, știe că imnul Albaniei este strâns legat de România. Atât versurile, cât și muzica din „Hymni i Flamurit” sunt cu origini românești. Versurile sunt scrise de aromânul Stavri Drenova, iar muzica de Ciprian Porumbescu, din cântecul patriot „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Dacă tot este pro-albanez, ar trebui să iubească și imnul acestei țări, nu doar vulturul de pe steag. Dar, înainte de toate, ar trebui să știe că o luptă sportivă trebuie dusă până la capăt.
VASILE NEAGU