Adi Mihalcea a spus după meciul pierdut cu Petrolul (2-3), la Ploiești, ceea ce am remarcat și noi. Că oricâte goluri ar marca Chindia, până la final va primi mai multe. Sau că e nevoit să lucreze cu jucători refuzați de alte echipe, întrucât doar se încearcă transferul unor fotbaliști cu valoare individuală. Dacă stai să-l asculți relaxat și să analizezi fără patimă, mai că-ți vine să verși și o lacrimă la vorbele lui. Aș fi vrut să-l aud reclamând public acest aspect înaintea competiției, când încă se mai puteau transfera jucători de un nivel bun. În plus, e și vina lui că a acceptat să stea numai în doi fundași centrali care nu oferă siguranță, precum Boldor și Celea. Dacă în mandatul lui Emil Săndoi, Chindia avea printre cele mai solide defensive, cu Mihalcea vorbim despre cea mai slabă apărare din Liga 1. Dar și despre cea mai slabă echipă, adică ultima din clasament. Chiar dacă produce goluri și faze de poartă, fără o apărare decentă, Chindia nu bate pe nimeni, pierzând patru jocuri la rând. Patru! Păi ce antrenor ar rezista în Liga 1 după patru eșecuri legate, fără victorie și pe ultimul loc? Am sesizat unde bate Mihalcea, către cei care nu au fost capabili să-i livreze transferuri decente. Chiar și directorul sportiv Sorin Paraschiv a vorbit deschis și curajos pe subiect, semnalând că s-a mers, în mare parte, pe lotul de jucători care s-a prăbușit pe finalul sezonului trecut, evitând razant retrogradarea. Lot din care au dispărut între timp fotbaliști importanți, numindu-i aici doar pe Iacob, Florea sau Dulca, titulari de drept. Revenind la Adi Mihalcea, pare puțin ciudat să vorbească el despre fotbaliștii refuzați de la Chindia, se referă, inclusiv, la Neguț, Dumitrașcu, Popa, care au evoluat totuși la echipe de play-off sau din străinătate, într-un moment în care el antrena în liga secundă o echipă fără cotă, pe Unirea Slobozia. E greu să mai intri în vestiar și să găsești cuvinte sau soluții motivaționale, care să meargă la sufletul și în mintea unor jucători, care știu că nu dai doi bani pe ei. În momentele grele, e nevoie de decizii înțelepte. Sper ca factorii decizionali de la Chindia să fie inspirați. Ideea e că la Liga 1 nu te joci, aici se vede orice greșeală și contează fiecare verigă slabă. Din păcate, foarte mulți au impresia că se pricep la fotbal, își dau cu părerea și influențează. De profesioniști ducem lipsă, nu de „influenceri”.