Marius Rotaru, un antrenor care s-a maturizat! Gura Șuții câștigă marele derby cu Ziduri

2538

Când ai în echipă, la nivel județean, jucători precum Cristi Cherchez, Adi Grigore, Adi Nedelea, Vali Enescu, Sorin Pahonțu sau Ema Lungeanu, pornești ca favorit în fața oricărui adversar. Chiar și a liderului Ligii a 4-a, Recolta Gura Șuții, o echipă disciplinată și muncitoare, preocupată de îmbunătățirea jocului, a lotului, de lucruri serioase. Nu mulți au crezut în șansa liderului la Odobești, în duelul cu galonata Roberto Ziduri, formație care venea după 13 victorii consecutive în campionat, plus alte trei în Cupa României. Ei bine, Gura Șuții s-a impus în derby de Liga a 4-a, cu 3-2, reușind să marcheze golul victoriei în inferioritate numerică, prin Nicu Moțoi, omul meciului la 40 ani. Așteptările erau, clar, mai mari de la formația gazdă, cu Cristi Cherchez în postura de lider. Golgheterul all-time al Chindiei a marcat un gol superb, egalând la 2, dar a și ratat o ocazie uriașă, în debutul partidei. A fost decent, dar nu suficient pentru o vedetă ca el, venit din SuperLigă în fotbalul județean. Cu precizarea că a acuzat probleme medicale, trăgând, efectiv, de el în multe momente, pentru a-și ajuta echipa. Dar nu doar Cherchez e star de la Ziduri, lângă el sunt mulți fotbaliști trecuți prin diviziile naționale, cu experiență în jocurile tari. Însă, pe teren nu joacă numele, ci echipa, iar Gura Șuții a arătat ca o adevărată echipă în derby. Sacrificiu, atitudine, disciplină, efort, tupeu, prietenie, sunt elemente pe care Marius Rotaru le-a insuflat jucătorilor săi, mizând pe mulți tineri. A fost inspirat, dar și curajos, de vreme ce a ținut pe bancă câțiva titulari de drept în sezonul trecut. În plus, a mers pe un mesaj echilibrat, însă optimist.

Olteiu demisionează de la Ziduri

De partea cealaltă, Ion Olteiu a încercat să-și motiveze jucătorii printr-un discurs abrupt, în care a adus în calcul demisia, în cazul unei eșec. O armă cu două tăișuri, o presiune suplimentară, care nu a avut efectul dorit. Un profesor fain, pe stilul modern, lui Olteiu nu i-a ieșit în derby și ca antrenor. Mai degrabă vedete decât fotbaliști, jucătorii gazdă nu au părut capacitați mental și poate nici fizic la intensitatea unui asemenea meci. Uneori, aveai impresia că fiecare joacă pentru el, liniile erau rupte, iar construcția pripită. Apreciez gestul de onoare al lui Olteiu, de a lăsa locul unui alt antrenor, însă a avut pe mână poate cel mai valoros lot din istoria modernă a fotbalului dâmbovițean de Liga a 4-a și riscă să eșueze. Cu 6 puncte în plus, dar și cu avantajul rezultatelor directe, Gura Șuții a devenit mare favorită la adjudecarea titlului județean, chit că mai sunt de jucat 10 etape. Iată cum Marius Rotaru, plecat de la Ziduri în returul ediției trecute, tocmai pentru că risca să rateze locul 1, e pe cale să-l câștige acum, dar cu marea rivală din Gura Șuții.

Foto: Ana Maria Ulmanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here