La Ploiești, alături de suporterii Chindiei! De la mulțumiri, la demisii

1803

Am ținut să văd ultimul meci al Chindiei la Ploiești, în calitate de echipă gazdă (sper să fie ultimul), alături de băieții din galerie. Noua galerie, de fapt, singura organizată. Cu lideri respectuoși, oameni civilizați în grup, domnișoare, doamne, copii, emoții, pasiune. Cum un asemenea eșec e greu de digerat, s-au ridicat și câteva voci de nemulțumire, în direcția portarului Căbuz, cu o evoluție nefericită. Cătălin a avut puterea să meargă în fața galeriei, fără să reacționeze la reproșuri. Apoi, facțiunea a scandat într-un glas, ferm și repetat, demisia președintelui Marcel Ghergu. Au urmat aplauzele de susținere din partea tribunei ocupate de suporterii Chindiei. În ciuda eșecului chinuitor, care a picat tare greu, fanii târgovișteni au găsit puterea să mulțumească localnicilor, pentru că au primit echipa noastră în casa lor fotbalistică. M-au abordat câțiva, cu decență și cu argumente. Sunt îngrijorați de prezentul, dar și de viitorul echipei, cu mulți jucători aflați la final de contract. Continuă să-l aprecieze pe Toni Petrea, însă sesizează că l-a părăsit inspirația. Nu-și amintesc ultimul meci în care să vină cu schimbări productive. Ar fi vrut ca echipa să prindă mai multe jocuri din play-out la Târgoviște și speră să nu rămână pe dinafară, dacă vom avea meci de baraj pe „Eugen Popescu”. Susțin că au mers după băieți prin țară, și nu ar fi „fair” ca la Târgoviște, biletele sau invitațiile să se dea pe sub mână. Unii se tem ca autoritățile locale să-și retragă sprijinul financiar, în eventualitatea unei nedorite retrogradări, când drepturile de televizare se vor prăbuși, iar sponsorii nu vor mai fi la fel de interesați să intre într-un proiect fără vizibilitate în SuperLigă. Plus reacții legate de evoluțiile jucătorilor, cu aprecieri pentru implicarea suplimentară a lui Dani Popa, dar și cu rezerve legate de evoluțiile anumitor jucători, care ar fi semnat cu alte cluburi, și nu ar mai pune osul, să nu riște accidentări. Oamenii simt nevoia să comunice, să fie ascultați și chiar respectați. Sufletiști, pertinenți și buni cunoscători ai fenomenului, adică suporteri frumoși. În primul rând pentru ei, Chindia trebuie să rămână în SuperLigă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here