Karatista Ștefania Huiu e regina județului la sporturile neolimpice! „E rezultatul unei munci de 12 ani”

2060

Reluate în Anchetele Sport Impact, secțiunile dedicate sporturilor neolimpice oferă răspunsuri la multe întrebări. Oarecum izolate, ca interes, impact și recunoaștere, disciplinele neolimpice au farmecul și practicanții lor. Și nu sunt puțini, în special la nivel karatelor, divizate, din păcate, în mai multe stiluri și federații. Chiar dacă opinia publică nu este aproape deloc interesată de această zonă de activitate sportivă, dovadă că nu s-a atins cota minimă de votanți din rândul cititorilor, ramurile neolimpice au, totuși, publicul lor. Restrâns, însă pasionat. Pasiunea este cuvântul cheie la nivelul sporturilor neolimpice, ignorate în bună parte în plan mediatic. Un motiv în plus să reintroducem secțiunile pe această nișă, în concursul nostru. Performerii de la neolimpice merită mai multă atenție, susținere, respect.

Un an plin de medalii pentru câștigătoare

Specialiștii și jurnaliștii au hotărât că Ștefania Huiu (16 ani) este Cel mai bun sportiv dâmbovițean al anului 2022 (discipline neolimpice), sportivă legitimată la CS Târgoviște și antrenată de Ionuț Munteanu. Ștefania este multiplă medaliată națională și internațională (locul 2 la Campionatul Mondial de Goju Ryu – echipe – kumite juniori, locul 2 la Campionatul Mondial de Shito Ryu – kumite cadeți, locul 1 la Campionatul Național de Shito Ryu – echipe – kata seniori, locul 3 la Campionatul Național Interstiluri – echipe – kata seniori, locul 3 la Campionatul Național Shito Ryu – kumite juniori, locul 3 la Campionatul Național Shito Ryu – kata și kumite cadeți). În plus, a strâns trei selecții la lotul național. Pe locul 2 s-a clasat campionul mondial la aeromodelism, juniorul Cristian Enache, de la Clubul Copiilor Pucioasa. Pe podium a urcat și Robert Văcaru, campion național la motocros, clasa Amatori MX 2. Au mai intrat în Top 10, Lorin Petrescu (fotbal tenis), Victor Petrovici (radio orientare), Sergiu Țecu (skandenberg), Georgian Binu (karate), Iulian Nedelcu (culturism și fitness), Severin Irimia (culturism și fitness), Gabriel Marin (arte marțiale) și Bogdan Șerban (karate). 

Plănuiesc să ajung la competiții de nivel mai înalt”

Ștefania Huiu a ajuns în sala de karate încă de la 4 ani, sport de care s-a îndrăgostit iremediabil. „Acest premiu reprezintă rezultatul muncii mele, în decurs de 12 ani. Îl dedic părinților, antrenorului și sponsorului meu, Grandi Gusti, pentru că mă susțin în activitatea sportivă. Pe viitor, plănuiesc că continui cu sportul și să ajung la competiții de nivel mai înalt”. Decizia de a reveni la secțiunile dedicate sporturilor neolimpice are la bază tocmai dorința de a face cunoscute performanțele campionilor care activează pe această nișă. Poate că unii dintre dumneavoastră ați auzit în premieră de sportivii de top prezentați în acest material. Tot e ceva!

Cum s-a votat

Încă o secțiune decisă de specialiști și de jurnaliști, câte 10. Din partea specialiștilor au nominalizat Alexandru Badea, Gabriel Boriga, Victor Bucuroiu, Marius Costache, Claudiu Mănescu, Cătălin Olteanu, Dan Petre, Ciprian Prisăcaru, Cristian Savu și Gheorghe Tzitzeclis. Lista jurnaliștilor i-a cuprins pe Gabriel Degeratu, Liviu Dobre, Marius Dumitrache, Bogdan Gheorghe, Alexandru Istrate, Ștefan Khalil, Costin Mihai, Vasile Neagu, Ionuț Parghel și Cosmin Sava. Vineri, 30 decembrie, va fi anunțat și ultimul câștigător al Anchetelor Sport Impact, Antrenorul anului la sporturile neolimpice.

Clasament final

1. Ștefania Huiu (karate – CS Târgoviște) – 22p

2. Cristian Enache (aeromodelism – Clubul Copiilor Pucioasa) – 20p

3. Robert Văcaru (motocros – CSM Flacăra Moreni) – 14,5p

4. Lorin Petrescu (fotbal tenis – Pro-Activ LMD Târgoviște) – 10,5p

5. Victor Petrovici (radio orientare – CSM Târgoviște) – 10p

6. Sergiu Țecu (skandenberg – Valahii Golden Arms Răcari) – 7p

7. Georgian Binu (karate – Palatul Copiilor Târgoviște) – 6,5p

8. Iulian Nedelcu (culturism și fitness) – 5,5p

9. Severin Irimia (culturism și fitness) – 4p

9. Gabriel Marin (arte marțiale – Marin Marius Mihai Martial Arts Tgv) – 4 p

9. Bogdan Șerban (karate – Kidava Pucioasa) – 4p

Clasament specialiști

1. Ștefania Huiu (karate – CS Târgoviște) – 12p

2. Victor Petrovici (radio orientare – CSM Târgoviște) – 10p

3. Cristian Enache (aeromodelism – Clubul Copiilor Pucioasa) – 8p

4. Georgian Binu (karate – Palatul Copiilor Târgoviște) – 6,5p

4. Robert Văcaru (motocros – CSM Flacăra Moreni) – 6,5p

6. Lorin Petrescu (fotbal tenis – Pro-Activ LMD Târgoviște) – 5p

7. Bogdan Șerban (karate – Kidava Pucioasa) – 4p

8. Geo Badea (alpinism) – 3p

9. Damian Badea (radio orientare – CSM Târgoviște) – 2p

10. Gabriel Marin (arte marțiale – Marin Marius Mihai Martial Arts Tgv) – 1p

Clasament jurnaliști

1. Cristian Enache (aeromodelism – Clubul Copiilor Pucioasa) – 12p

2. Ștefania Huiu (karate – CS Târgoviște) – 10p

3. Robert Văcaru (motocros – CSM Flacăra Moreni) – 8p

4. Sergiu Țecu (skandenberg – Valahii Golden Arms Răcari) – 7p

5. Iulian Nedelcu (culturism și fitness) – 5,5p

5. Lorin Petrescu (fotbal tenis – Pro-Activ LMD Târgoviște) – 5,5p

7. Severin Irimia (culturism și fitness) – 4p

8. Gabriel Marin (arte marțiale – Marin Marius Mihai Martial Arts Tgv) – 3p

9. Lorellay Andrei (karate – CS Târgoviște) – 1,5p

9. Octavian Pomârleanu (karate – CS Târgoviște) – 1,5p

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here