Judecăți de sau fără valoare! Despre Chindia…

1907

Într-o perioadă în care avem zeci de mii de „experți” pe tema Chindia Târgoviște (stadion, joc, strategie de transferuri, proiecție financiară etc), am ales să scriu și să vorbesc mai puțin pe subiect. Am sesizat așa de multe mesaje dezechilibrate și neadevărate, încât am impresia că nu-s puțini cei care vor să vadă Chindia la pământ. Las, totuși, aici, câteva opinii, în cazul în care există curiozitatea sau răbdarea de a fi parcurse.

* Numărul vinovaților identificați public este dublu, triplu, înzecit decât al celor care activează la Chindia. La următorul eșec, pe lista „inculpaților” vor intra și doamnele de la spălătorie sau șoferii de pe autocare. E clar că unii nu mai corespund, însă nu este momentul pentru o revoluție în club.

* Publicul vrea sânge, capete, demiteri, demisii, măsuri extreme. Probabil că un mic „sacrificiu” ar mai potoli setea de revoltă populară și ar curenta puțin vestiarul. Vezi exemplul Garita la FC Argeș. Sunt jucători care au rămas datori, din păcate cam mulți, poate că unii ar merita minute și pe bancă, nu doar pe teren.

* Cunosc foarte bine greutățile cu care s-au confruntat băieții. I-am înțeles în multe momente, însă nu am înțeles lipsa de atitudine de la Pitești. Poate că unii sunt limitați valoric, însă nici așa de slabi nu sunt, cum i-am văzut în Trivale. Aici Toni Petrea are dreptate, cine nu rezistă presiunii, nu prea merită să joace în SuperLigă.

* Toni Petrea… Lucrează și el cum poate, în condițiile arhicunoscute, doar că jocul echipei îngrijorează. Nici lui nu prea îi mai iese mare lucru, l-a cam părăsit inspirația. Se bucură de multă susținere la Târgoviște, în ciuda ultimelor eșecuri. Și asta e bine. Poate îi va ieși cu UTA. Altfel…

* Degeaba se mișcă echipa binișor în sezonul regular, dacă se prăbușește în play-out. Chindia nu pare capabilă să gestioneze meciurile cu miză mare, în care își dezvăluie slăbiciunile, și nu calitățile. În play-out, în jocurile cheie, orice gol primit te poate destabiliza. Mai ales dacă vine în minutul 90, în prelungiri sau de la un jucător propriu. Cam multe greșeli individuale! Fără supărare, dar nu-i și lipsă de valoare în anumite cazuri?

* Jucătorii au ajuns aproape cu salariile la zi. Însă, au fost restanțe mari și pe durate întinse de timp. Eee, aici nu e în regulă. Impresia mea este că mediul privat ar trebui atras mai aproape de echipă. Refuz să cred că, inclusiv la nivel local, firmele mari nu ar întinde o mână Chindiei. Doar că e nevoie de mai mult din partea clubului: marketing, transparență, comunicare, sistem de premiere sustenabil etc.

* Chindia se îndreaptă către un nou baraj de menținere/retrogradare sau, și mai rău, către o retrogradare directă. Sunt cele mai realiste scenarii, chiar dacă nu ne place cum sună. Cum foarte mulți jucători au evitat să semneze prelungirea contractuală (nu au încredere că se va evita retrogradarea?!​), e posibil să ne trezim la vară fără trei sferturi din echipă. Poate că unii au semnat deja noi angajamente. Dacă sunt bărbați, ar trebui să spună acum.

* Se lovește prea mult în jucătorii locali și nu prea e cinstit. Dincolo de dezamăgirile de moment, băieții ăștia au avut și realizări, de care s-a uitat repede. Dacă ceilalți vor trece mai ușor peste o eventuală retrogradare, pentru dâmbovițeni ar reprezenta o mare durere, o tragedie sportivă. Sincer, tot în ei ne punem cele mai mari speranțe. Eu zic să nu-i distrugeți! Ce câștigați?

* Despre stadion, un subiect la modă în Cetate și prin împrejurimi… Au fost întârzieri mari, unele justificate, altele neprevăzute, cu termene nerespectate, însă va fi gata în scurt timp. Și nu e puțin lucru.

* 100 de suporteri ai Chindiei au înfruntat stihiile naturii la Pitești, formând o galerie mai mare decât a gazdelor. Chindia a avut susținători peste tot. Sunt convins că, la meciurile de la Târgoviște, stadionul va fi arhiplin. De ce să nu credem? Chindia trebuie să rămână în SuperLigă!

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here