Sâmbătă, 1 iunie, Târgoviștea a vibrat la cele mai înalte cote prin manifestările sportive organizate pe Stadionul „Eugen Popescu”, Complexul Turistic de Natație și Piața Tricolorului. Cum era și normal, fotbalul a fost numărul 1, pentru că el este sportul rege. Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a patronat evenimentele de pe cochetul stadion al Cetății, făcând fericiți peste 1.000 de copii, cărora le-a oferit superbe medalii, adevărate bijuterii, care să-i impulsioneze spre performanțe, pentru că fotbalul din județul nostru are nevoie de așa ceva.
O finală de ținut minte
Tot în premieră, AJF Dâmbovița a organizat finala Cupei României, faza județeană, între actuala și fosta campioană, adică Urban Titu, respectiv Recolta Gura Șuții. Partida s-a bucurat de toate onorurile unei întreceri cu adevărat festive, premiera fiind asemănătoare cu cea a finalei Cupei României, la nivel național. Conducerea AJF Dâmbovița merită toate laudele pentru întreaga muncă depusă, în cele mai mici detalii, de la organizare și până la procurarea medaliilor și superbei cupe. A fost un eveniment care va rămâne, cel puțin până la anul, în memoria celor peste 2.000 de suporteri ai celor două echipe (și nu numai). Președintele AJF, Ciprian Prisăcaru, secretarul general Costin Mihai, vicepreședintele Marian Ștefan și toți ceilalți membri s-au implicat într-o dublă acțiune, premieră, cum am amintit, demonstrând că fotbalul din județul nostru se află pe mâini bune, că progresul din ultimul timp nu este întâmplător.
Urban Titu e regina fotbalului dâmbovițean
Dacă anul trecut Recolta Gura Șuții a pierdut barajul de promovare în Liga a 3-a, după unele „mașinații”… neortodoxe ale altor doljeni, sperăm că acum Urban Titu va trece de Metropolitan Ișalnița și se va alătura celorlalte două dâmbovițene, FC Pucioasa și Flacăra Moreni. Finala Cupei României, faza județeană, a fost câștigată de Urban Titu, scor 3-0. Dar, credem că scorul a contat mai puțin pentru dubla laureată. Președintele echipei, Costin Mirescu, chiar a specificat acest lucru la conferința de presă. „Nu ne vom da la o parte în finală, dar prioritar pentru noi este jocul tur, de baraj, cu echipa din Ișalnița”. Și nu s-a dat la o parte, dimpotrivă, a câștigat și Cupa, după campionat, astfel că, pe bună dreptate, echipa sa a fost numită „Regina fotbalului dâmbovițean”. Îi urăm și noi succes deplin în dubla manșă!
Țiți Dumitriu, invitatul de onoare al finalei
Cu bucuria proaspătă în memorie, că am avut parte de o asemenea zi fotbalistică, felicităm încă o dată AJF Dâmbovița pentru curajosul proiect, îndeplinit cu succes total! Poate că, înaintea începerii noului sezon, o selecționată județeană Dâmbovița s-ar putea întâlni într-un amical cu Chindia tot pe „Eugen Popescu”. Poate… sunt multe lucruri bune care se întâmplă „la județ”, de la modernizarea unor stadioane, construirea de grupuri sanitare, dispariția faptelor reprobabile și până la seriozitatea competiției. A fost o zi de 1 iunie în care s-au bucurat mii de copii, fericiți de AJF, dar și tot atâția suporteri de toate vârstele. A mai fost și satisfacția reîntâlnirii cu Țiți Dumitriu, fostul mare internațional, invitatul de onoare al finalei. Asemenea evenimente să tot vezi!
VASILE NEAGU











