Din lumea radiofonică a fotbalului

2242

Stau adesea, la meciurile Chindiei, în apropierea colegului Costin Mihai și îi ascult comentariile radio, care îmi trezesc multă nostalgie. Pe vremea când televizoarele transmiteau cel mult un meci pe săptămână, și asta dacă nu apărea vreo cuvântare a tovarășului Nicolae Ceaușescu, aparatele de radio erau feblețea microbiștilor. Fac parte dintre cei care au ascultat primele meciuri la galenă (o improvizație cu mai multe baterii și căști), pentru că în localitatea copilăriei nu sosise, încă, curentul electric. Emisiunea „Duminica Sportivă”, devenită mai târziu „Fotbal minut cu minut”, era momentul de vârf al radioului. Cunoșteam numele crainicilor, ca pe colegii de clasă, și-i distingeam după voce. Erau Ghițulescu „dinamovistul”, Domozină „sud-americanul”, Dan Voicilă „britanicul”, Nicolae Soare „spaniolul”, Gheorghe Minoiu „șeriful” (pentru că stătea la pupitru), Radu Iacoban… De la ei am aflat că prima transmisie radiofonică a unui meci de fotbal jucat peste hotare a fost aceea a partidei Cehoslovacia – România, jucată în 1934, la Triest, în cadrul Campionatului Mondial. Crainic reporter a fost Gheorghe Țari. Și pentru că aparatele de radio erau foarte puține, chiar și în București, lumea se adună în Cișmigiu, unde era instalat un megafon. Altădată, în 1940, la Roma, amicalul Italia – România (2-1) a fost comentat de antrenorul echipei noastre, Virgil Economu. El a fost aspru criticat, nu pentru felul cum a comentat, ci pentru că a uitat să mai ordoneze jocul echipei noastre în apărare. Așa se scria pe atunci istoria fotbalului.

Se comută legătura la Târgoviște

La Târgoviște, meciurile cu Dinamo erau comentate de Ion Ghițulescu. Se transmitea din tribună, neexistând cabină specială. Aparatura era așezată pe o măsuță. Mulți spectatori aveau aparate portabile la ei. Ascultam comentariile de pe toate stadioanele. Se comută legătura la Târgoviște. Ghițulescu vorbește despre starea gazonului, numărul spectatorilor, starea vremii și începe prezentarea formațiilor. Mai întâi oaspeții. Citește câteva nume, moment în care o adiere de vânt îi zboară foaia de pe masă dincolo de tribună. Pentru că era dinamovist și cunoștea bine echipa, continuă să o prezinte până la ultima rezervă. Eram la câțiva metri de el, împreună cu reputatul jurnalist Marin Stoica, văzusem ce se întâmplase și eram curioși cum se va descurca. Și știți ce a făcut? A întrerupt emisia! Asistentul de regie, care se afla lânga el, și-a pus mâna în cap. Publicul fluiera… întreruperea legăturii. Apoi, comentatorul a coborât la vestiare (care atunci se aflau sub tribuna I) și și-a notat formația gazdă. Între timp, din studioul de la București, s-a anunțat că transmisia de la Târgoviște s-a întrerupt, și se va reveni. După vreo 10 minute așa s-a întâmplat, numai că de această dată Ghițulescu ținea foaia cu ambele mâini.

„Soare nu mai e, vine ploaia la Târgoviște”

Altădată, în primăvara lui 1979, CS Târgoviște juca pe „Municipal” cu FC Argeș. La începutul reprizei a doua se dă legătura pentru noi amănunte. Nu începuse ploaia, dar norii se zvârcoleau pe la Mănăstirea Dealu. Firul era liber și dispecerul zicea continuu: „Alo, Soare, mă auzi?” Era vorba de crainicul Nicolae Soare. Dar, acesta nu avea cum să audă, pentru că nu mai avea căștile la urechi, își pregătea costumația pentru ploaie. Dispecerul aude însă un tunet puternic și zice: „Soare nu mai e, vine ploaia la Târgoviște”. Publicul a izbucnit în râs și un spectator i-a explicat lui Soare ce s-a întâmplat. Astăzi, comentatorii radio nu mai au nevoie de pelerină, dar foile, totuși, le pot zbura (!), chiar și pe modernul stadion „Eugen Popescu”. A pățit-o chiar și Ilie Dobre, la un meci din acest sezon.

Explicație foto: Semnatarul articolului, Vasile Neagu, alături de inegalabilul comentator radio, Ilie Dobre, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here