Vă propunem un alt articol de suflet dedicat Chindiei Târgoviște, sub semnătura domnului Vasile Neagu. Un material scris pentru dâmbovițenii din afara țării, care iubesc clubul de lângă Turn și care vor „arde” de departe, de la mii de kilometri, pentru echipa iubită. La Voluntari sunt așteptați astăzi peste 1.000 de dâmbovițeni, mai ales că distanța este una scurtă, 85 de kilometri din Târgoviște. Din păcate, conducerea clubului Chindia nu a făcut nimic pentru a facilita accesul jurnaliștilor dâmbovițeni pe stadionul din Voluntari, probabil o răzbunare pentru prezența scăzută a acestora la meciurile echipei din campionat. Ne-am implicat noi și am obținut acreditări la masa presei, pentru colegii interesați să ofere informații de la fața locului.
Ce mică e lumea fotbalului!… Mai ales de la Târgovişte la Bruxelles! Aici, în oraşul care „stăpâneşte” Europa, locuiesc câteva sute de dâmboviţeni, mulţi dintre ei cu domiciliu stabil, dublă cetăţenie şi copii la şcoală. Aproape o sută dintre aceştia sunt suporteri înfocaţi ai echipei Chindia Târgovişte. De obicei, se întâlnesc la meciurile echipei Anderlecht, unde sunt uşor de recunoscut prin intermediul unui… însemn – mai sfânt ca un giulgiu – eşarfa roş-albastră cu stema echipei Chindia Târgovişte! Cunoscut fiind faptul că şi stadionul celei mai emblematice echipe belgiene este aşezat într-un cartier populat (asemenea tuturor stadioanelor mai vechi), unde este greu să mai schimbi, radical, ceva, adunarea dâmboviţenilor – dar şi a multor altor români – se face printr-un strigăt care îi uimeşte chiar şi pe localnici: „never-never” (niciodată – niciodată). Deşi rostite în… engleză (te pui cu imaginaţia românilor?!), scandările fac aluzie la faptul că niciodată nu-şi vor uita ţara, părinţii şi echipa preferată!
Ecran panoramic la Bruxelles, pentru meciurile Chindiei
Pentru jocurile de baraj pe care Chindia urmează să le dispute cu echipa din Voluntari, românii din Anderlecht şi celelalte mari cartiere ale Bruxelles-ului, printre care – cum spuneam – sunt aproape o sută de dâmboviţeni, s-au hotărât să închirieze o mare terasă, cu ecran panoramic. Bănuiesc ce atmosferă de stadion va fi acolo şi parcă regretăm că minunile – atribuite doar sfinţilor – nu se pot înfăptui şi în cazul oamenilor normali, de a se… teleporta, în timp real, dintr-un loc în altul!… Câtă nevoie ar fi fost de ei în tribună… la Voluntari sau pe „Eugen Popescu”. Mai mult ca sigur, şi românii… dâmboviţeni din celelalte mari oraşe ale Europei vor urmări această dublă a Chindiei. Dacă pe vremuri românul se făcea frate cu codrul – pentru a putea supravieţui – acum se face frate cu occidentul, tot din acelaşi motiv. El duce dorul multor frumuseţi de acasă, de la muzică şi până la sarmale sau mici, dar parcă fotbalul este peste toate! Şi nu avem vreun Real Madrid sau Barcelona pe aici (o… tempora!, am avut o Stea!), dar echipele noastre sunt pentru ei cele mai frumoase din lume (de multe ori şi noi… neplecaţii, simţim acelaşi lucru!) Aşa stau lucrurile şi acum cu Chindia Târgovişte.
Poetul și viața
Credeţi că dacă s-ar fi jucat finala Campionatului Mondial, concomitent cu unul dintre meciurile acestea de baraj, ar fi renunţat suporterii adevăraţi la Cherchez, Liviu Mihai sau Neicuţescu, pentru Messi sau Ronaldo?… Cu siguranţă că nu! Există în fiecare dintre noi o luptă acerbă de a ne autoconvinge că mai puţin frumosul nostru este cu mult mai frumos decât frumosul autentic al altora!!! De multe ori, această „optică” lăuntrică a sufletului – cel care dăinuie şi după trecerea noastră în nefiinţă (!) – chiar duce la inversarea reală a proporţiilor. Este ceva similar cu două cuvinte sinonime: varianta frumoasă o alege poetul, iar varianta pe înţelesul tuturor o alege viaţa! Exact aşa se întâmplă şi în fotbal. Atâta timp cât sportul-rege ia în calcul doar rezultatele (care sunt viaţa lui), frumuseţea-i păleşte dacă acestea sunt negative.
Hai Chindia, vom fi împreună!
În concluzie, toţi suporterii Chindiei (de acasă sau de la Bruxelles, Londra, Roma, Paris, Madrid etc.) aşteaptă promovarea echipei și nu jocuri de o mare frumuseţe… poetică! Vremea „poetului” Dobrin a fost înlocuită astăzi cu travaliul şi zig-zag-ul (în traducerea lui Gigi Becali tichi-taca!!). Fotbalul nu prea mai are condimente, motiv pentru care trebuie să-l „înghiţim” aşa cum este. În fine, acum – mai mult ca oricând – dacă vrem să avem echipă în Liga 1 trebuie ca şi noi, suporterii, să facem dovada că merităm acest lucru. Din faţa televizorului, oricât ne-am bucura, nu ne facem auziţi de jucători. Şi ei tocmai de asta au nevoie, să ne vadă cum ne bucurăm pentru reuşitele lor! Hai Chindia, vom fi împreună!
