CSM Fieni, lider cu punctaj maxim la Liga a 4-a! Ierarhia este una bulversantă

666

CSM Fieni își continuă parcursul fără greșeală la Liga a 4-a, unde a înregistrat a cincea victorie consecutivă. Chiar dacă a fost condusă sâmbătă cu 2-0 de Viitorul Voinești, formația de sub Leaota a revenit spectaculos și s-a impus cu 3-2, securizându-și poziția de lider. Cu 15 puncte acumulate, echipa lui Ciprian Stăncescu s-a distanța la 5 ,,lungimi” de următoarele două clasate, Recolta Gura Șuții și Străjerii Răzvad (10). Imediat sub podium sunt două nou-promovate, FC Potlogi și Bradul Moroeni (9). Ierarhia este una bulversantă, de vreme ce Roberto Ziduri, campioana en-titre, nu a mai câștigat de trei runde și este doar pe locul 9, cu 7 puncte.

Etapa a 5-a. Rezultate seniori: CSM Fieni – Viitorul Voinești 3-2, Recolta Gura Șuții – Roberto Ziduri 2-2, FC Potlogi – Unirea Ungureni 8-0, Străjerii Răzvad – Voința Crețu 7-1, AFC Brezoaele – Unirea Bucșani 1-3, ACS Burduca – Urban Titu 1-1, Flacăra Șuța Seacă – Steagu Roșu Colacu 2-4, Bradul Moroeni – Gloria Bucșani (27 septembrie).

Etapa a 5-a. Rezultate juniori: CSM Fieni – Viitorul Voinești 6-0, Recolta Gura Șuții – Roberto Ziduri 8-2, FC Potlogi – Unirea Ungureni 11-0, Străjerii Răzvad – Voința Crețu 5-0, AFC Brezoaele – Unirea Bucșani 3-1, ACS Burduca – Urban Titu 5-3, Flacăra Șuța Seacă – Steagu Roșu Colacu 2-2, Bradul Moroeni – Gloria Bucșani (27 septembrie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here