Gabriel Boriga își completează echipa de colaboratori la Chindia Târgoviște. Zilele următoare va fi anunțat ca director sportiv Ciprian Iugulescu, un apropiat al noului președinte, care a mai ocupat această poziție în mandatul lui Marcel Ghergu, părăsind clubul în vara anului 2022. Boriga și Iugulescu au colaborat o bună perioadă în plan administrativ/sportiv, pe când primul îndeplinea funcția de primar al urbei, iar celălalt era conducător al Clubului Sportiv Municipal Târgoviște. Pentru postul de director sportiv au mai fost vehiculate două nume, Cristian Bălașa și Adrian Bogoi. Marcel Ghergu a fost și el reactivat, fiind implicat deja în realizarea dosarului de licențiere. „Vreau să lucrez cu cei mai buni oameni pe fiecare segment”. Nicu Croitoru va continua ca vicepreședinte și șef al Academiei de copii și juniori. „Va fi mâna mea dreaptă”, a întărit Gabi Boriga la Sport Bazar.