Chindia speră să obțină bonificația UEFA prin academia de juniori! Anul trecut a încasat peste 100.000 de euro

1287

În ciuda greutăților financiare și organizatorice, Chindia a predat în termen dosarul privind clasificarea academiilor de copii și juniori, cu speranța că va obține și anul acesta plăți de solidaritate din partea UEFA. Clubul târgoviștean a crescut constant în clasamentul realizat și publicat de Federația Română de Fotbal, beneficiind inclusiv de dezvoltarea infrastructurii sportive de la Complexul Turistic de Natație. Chindia s-a clasat anul trecut pe locul 26, cu un punctaj de 75,8, față de 75,1 în 2022. A ratat la limită prezența în Liga Elitelor cu Juniorii U19 și U17, în schimb, a prins, tot la limită, bonificația UEFA, de care nu au putut beneficia toate academiile din Top 20. Iar suma încasată nu a fost chiar una de neglijat, depășind cu puțin 100.000 de euro. O miză financiară importantă (suma a crescut anul acesta la 125.000 de euro), la care Chindia nu a renunțat nici acum, chit că traversează momente foarte grele. O contribuție și-a adus și fostul președinte Marcel Ghergu, căruia i s-a solicitat sprijinul. Revenit în club pentru o scurtă perioadă, ca director sportiv, Ghergu a făcut ulterior pasul înapoi. La documentația pentru clasificarea academiilor s-a lucrat la foc automat, sub coordonarea vicepreședintelui Nicu Croitoru, cel care conduce și academia clubului. Dacă va prinde Top 20 și va continua să activeze la nivelul primelor două ligi, Chindia va fi obligată de UEFA să îndeplinească noi reguli la echipa de seniori, din sezonul următor. Altfel, formația târgovișteană va susține joi la treilea amical al iernii, cu Flacăra Moreni. Meciul se va juca la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, cu startul la ora 13.00.

Foto: AFC Chindia Oficial

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here