Chindia, comedie sau tragedie? E nevoie de o schimbare pe banca tehnică!

783

Chindia Târgoviște reprezintă una dintre suprizele neplăcute ale acestei stagiuni de Liga a 2-a. Sezonul a început și a continuat cu pretenții mari, de promovare, dar suporterii târgoviște au fost nevoiți să asiste la dezamăgiri constante, aproape în fiecare etapă. După victoriile „uriașe” cu Unirea Dej, CSM Alexandria și CS Tunari, toate obținute greu, în fața unor adversari deja retrogradați sau cu un picior și jumătate în Liga a 3-a, ultimele două etape din play-out au adus două înfrângeri la limită, 0-1 cu Chiajna și Târgu Jiu. După scenariul deja cunoscut, înaintea meciului cu Viitorul Pandurii, Diego Longo ne-a asigurat că totul este bine în cadrul echipei târgoviștene și că elevii lui sunt pregătiți să obțină victoria. Proba teoretică era trecută, dar proba practică ne-a arătat încă o dată că italianul nu este pregătit pentru job-ul de antrenor principal. Aș vrea să menționez două aspecte foarte importante. Lipsa de autoritate a lui Longo, care a trecut foarte ușor peste gestul rebel al lui Robert Moldoveanu din meciul împotriva Concordiei Chiajna, și a ales să-l titularizeze și la Târgu Jiu, deși atacantul nu l-a respectat în meciul de pe „Eugen Popescu”. Și al doilea, unul care ne arată cât de bine se muncește la echipa târgovișteană în această perioadă, este faptul că în acest play-out, ultimele trei goluri încasate de Chindia Târgoviște au venit în urma unor faze fixe. Dacă la finalizare este vorba de valoarea fotbaliștilor, este datoria antrenorului să pregătească fazele fixe, astfel încât echipa lui să fie în afara oricărui pericol. Situația de la Chindia este tragicomică. Cu excepția lui Gabi Boriga, care a adus un aer de seriozitate și profesionalism în cadrul clubului, lucrurile arată penibil, din punct de vedere sport. E nevoie de o schimbare pe banca tehnică, să fie adus un antrenor care să pregătească noul sezon. Nu are rost să mai vorbim despre scenarii extraordinare, prin care Chindia să ajungă la barajul de promovare în prima ligă. Formația târgovișteană nu are nici măcar un motiv care să o îndreptățească să spere la un asemenea lucru. Urmează meciul cu CSA Steaua și sunt sigur că Longo pregătește din nou una grande partita.

COSMIN SAVA

Foto: Marius Tudor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here